Botoșăneanul care își punea prietena de 16 ani să vândă droguri rămâne în arest

Tânărul de 20 ani din județul Botoșani care este acuzat de vânzarea de droguri pe care le producea în spatele casei sale rămâne în arest preventiv.  Marin Ciobanu, din Flămânzi, a contestat măsura arestării preventive luată de magistrații Tribunalul Botoșani, însă Curtea de Apel Suceava a respins contestația.

„În temeiul art. 204 Cod de procedură penală, respinge, ca nefondată, contestaţia formulată de inculpatul Ciobanu Marin împotriva încheierii nr. 52 din data de 01.09.2021 a judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Botoşani – Secţia penală pronunţată în dosarul nr. 2311/40/2021”, se arată în solutia pe scurt a Curții de Apel Suceava.

Botoșăneanul a cumpărat în primăvară semințe de cannabis de pe internet și le-a plantat în spatele casei sale de pe raza orașului Flămânzi. Pe timpul verii a întreținut cultura ilegală, iar în luna august a început să recolteze semințele de cannabis. Le prelucra, le cântărea și le vindea la consumatori de pe raza orașului Flămânzi.

Grav este că acesta o punea pe prietena sa, de doar 16 ani, să ducă cannabisul la consumatori și să încaseze contravaloarea acestuia.

FOTO! Percheziții la locuința tânărului din Botoșani care făcea trafic de droguri. Polițiștii au ridicat bani și cannabis

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *