Un poliţist a fost condamnat la închisoare pentru că s-a urcat la volan aproape în comă alcoolică şi a produs un accident de circulaţie pe un drum naţional, ameninţându-i apoi cu moartea pe agenţii rutieri care investigau evenimentul rutier, scrie Adevarul.
Judecătoria Vaslui l-a condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarea executării pe Florin Mihulcă, agent de poliţie la Poliţia Vaslui, Secţia Rurală nr. 1, Postul de poliţie Muntenii de Jos, pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe şi ultraj. Decizia instanţei nu este definitivă. Potrivit anchetatorilor, pe 27.12.2020, poliţistul a condus un autoturism marca Audi A4 pe DN 24 sub influenţa băuturilor alcoolice. Colegii săi de la Poliţia Rutieră au stabilit că avea o alcoolemie de 3,29 mg/l alcool pur în sânge la ora 15,20, respectiv 3,05 mg/l alcool pur în sânge o oră mai târziu.
Fiind practic în comă alcoolică, poliţistul a provocat un accident rutier în sensul giratoriu din satul vasluian Crasna. După producerea evenimentului rutier, Florin Mihulcă i-a ameninţat cu moartea pe colegii săi de la Poliţia Rutieră care sosiseră la faţa locului. ”Când ies din puşcărie, vă împuşc pe toţi”, l-a ameninţat pe unul dintre agenţi, iar unui alt poliţist i-a spus „când am să ies din puşcărie, am să te omor şi pe tine şi pe sârboaica ta”.
Ulterior, poliţistul şi-a recunoscut faptele, dar a motivat în faţa anchetatorilor şi a instanţei de judecată că nu avea de gând să îşi pună în practică ameninţările pe care le făcuse la beţie. Nu de aceeaşi părere au fost şi judecătorii.
”Întrucât probele administrate în cauză confirmă existenţa faptelor şi a vinovăţiei inculpatului, recunoscute de altfel de inculpat, va înlătura instanţa susţinerea acestuia prin apărător cum că, în raport de reacţia persoanelor vătămate la exercitarea acţiunii de ameninţare nu există infracţiunea de ultraj, neexistând efectiv o stare de temere indusă acestora, reţine instanţa că ameninţarea trebuie să fie de natură, susceptibilă să producă o stare de temere, or, în cauză, raportat la situaţia concretă, inculpatul fiind la acel moment agent de poliţie în activitate, instruit să folosească arme de foc – cu referire la ameninţarea vă împuşc pe toţi, natura extremă a răului cu care se ameninţă – omor, consumarea cantităţilor de alcool în exces care au condus la inducerea unei stări de invincibilitate inculpatului, stare în care a înţeles să ameninţe persoanele vătămate, denotă intenţia directă, certă a acestuia de săvârşire a infracţiunilor de ultraj”, au argumentat judecătorii.