Poliţiştii de frontieră botoşăneni au depistat, pe suprafaţa râului Prut, aproximativ 700 metri de plase monofilament, care au fost îndepărtate de pe luciul de apă, a declarat Minodora Răcnea, purtătorul de cuvânt al STPF Botoșani.
În ultima săptămână, poliţiştii de frontieră din cadrul Sectoarelor Poliţiei de Frontieră Stânca şi Rădăuţi Prut – I.T.P.F. Iaşi, care executau misiuni de patrulare pe râul Prut, cu ambarcaţiile din dotare, au observat plase de pescuit, în lungime totală de aproximativ 700 metri, de tip monofilament, ce aveau ochiul de plasă sub dimensiunile admise de lege.
”Lucrătorii noştri au îndepărtat plasele de pescuit din apă, fiind ridicate în vederea cercetărilor, iar peştii prinşi în ele au fost redaţi mediului natural acvatic. Polițiștii de frontieră efectuează cercetări în cauză sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de producere, import, deţinere, comercializare sau utilizarea uneltelor de plasă de tip monofilament”, a precizat Minodora Răcnea.