Ioan Cobâlă, în stare critică. Medicii sunt rezervați în privința șanselor de supraviețuire. „Mă rog ca Dumnezeu să îi dea sănătate”

Maestrul Ioan Cobâlă este în stare critică, iar medicii sunt în continuare rezervați cu privire la șansele sale de supraviețuire. Directorul Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, artistul Dan Doboș, a povestit pentru Star Popular cum a decurs întâlnirea cu maestrul pe care au avut-o cu doar o zi înainte de tragicul eveniment.

Vineri dimineață ne-am întâlnit la serviciu, a facut repetiții cu orchestra aproape patru ore, apoi ne-am întâlnit la consiliul artistic. Mi s-a părut că e într-o stare foarte bună, a și glumit cu mine. După consiliu, l-am lăsat alături de un prieten în spatele instituției, pe o terasă. I-am spus că voi pleca două zile în concediu, mi-a urat succes cu gândul că ne revedem miercuri. Ulterior, duminică dimineață, am auzit că a fost luat de ambulanță, dus la spital și internat la ATI. Starea dumnealui nu este foarte bună, ne rugăm ca Bunul Dumnezeu să aibă grijă de dumnealui și ne rugăm ca maestrul Cobâlă să revină în mijlocul colectivului artistic și să putem duce mai departe proiectele pe care ni le-am propus. Mă rog ca Dumnezeu să-i dea sănătate. Este unul dintre cei mai mari dirijori ai României, și este cel care a impus în orchestra populară din Moldova stilul din zona Botoșanului.”, a declarat Dan Doboș, managerul Orchestrei Rapsozii Botoșanilor, pentru Star Popular.

Maestrul, în vârstă de 74 de ani, se afla la o petrecere privată când i s-a făcut rău și a căzut ca secerat. Speriați, cei prezenți au chemat cadrele medicale, care au văzut că intrase în stop cardiorespirator. A primit îngrijiri medicale de urgență și a fost transportat la spital, unde a ajuns pe secția de Reanimare, fiind întubat și ventilat.

Recent, el a fost numit cetățean de onoare al Botoșaniului.

Un cunoscut artist din Botoșani, luat cu ambulanța de la o petrecere. Este cetățean de onoare al Botoșaniului

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *