VIDEO! Inspectorul general Ada Macovei, avertisment dur către profesorii botoșăneni la început de an școlar

Inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean, Ada Macovei, a transmis, miercuri, un semnal către profesorii botoșăneni, la început de an școlar. Ada Macovei a spus că profesorii care țipă sau agresează elevii nu au ce căuta în sistem. Ea a afirmat totodată că profesorii trebuie să  ”facă treaba cu sufletul” și să pună la dispoziția sistemului și a copiilor, în principal, parte din inima lor.

Profesorii care țipă și care agresează copiii și care agresează părinții și care se reclamă pe ei continuu sau care sunt veșnic nemulțumiți de sistem, trebuie să înțeleagă că lucrurile nu pot să meargă la nesfârșit în direcția aceasta. În sistem trebuie să rămână profesorii care iubesc cu adevărat meseria aceasta, care este una grea, una de vocație. Profesor ești și când ieși la pensie, profesor ești și în timpul liber și te mai trezești în market, pe stradă sau în stația de autobuz că mai faci educație cu cineva, chiar dacă nu ți-a fost elev sau chiar dacă poate este mai în vârstă decât tine. Profesor înseamnă să îți iubești meseria, să iubești copiii, dar și oamenii”, a spus Ada Macovei.

Șefa IȘJ a afirmat totodată că nu mai dorește să vadă prin școli panouri și afișe de pe timpul comunismului pe pereți, ci ”școli primitoare, frumoase, colorate și vii”.

One thought on “VIDEO! Inspectorul general Ada Macovei, avertisment dur către profesorii botoșăneni la început de an școlar

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *