Cum se pot înscrie românii deja vaccinați la Loteria de vaccinare. Premiile vor fi în bani

Este oficial! Românii care se vor vaccina împotriva COVID-19 primesc tichete de masă în valoare de 100 de lei. De asemenea, cei care s-au imunizat deja se vor putea înscrie la Loteria de vaccinare, care are premii totale de 1 milion de lei.

În același timp, pentru că suntem în valul patru al pandemiei, iar rată de vaccinare rămâne mică, autoritățile iau în calcul testarea obligatorie pentru angajații din sistemul de stat care au contact cu publicul. Testele vor fi suportate, însă de angajați.

Doar cei cu schemă completă de vaccinare, adică cu ambele doze, vor primi tichete de masă în valoare de 100 de lei. Oamenii le pot solicită de la centrele în care fac injecția, însă le vor primi după ce vor fi tipărite.

Apoi, toți românii vaccinați complet se vor putea înscrie la Loteria de vaccinare, care va avea prima extragere în luna octombrie. Premiile vor fi în bani.

Chiar dacă sunt tot mai multe cazuri noi de la o zi la altă, autoritățile spun că închiderea școlilor se va face cât mai târziu. Astfel, vaccinarea și testarea sunt foarte importante. Unele școli private și-au primit deja elevii în bănci, cu reguli mult mai stricte.

Copiii de la clasele pregătitoare intră pe scară interioară, în timp ce toți ceilalți folosesc o scară exterioară. Fiecare se oprește la etajul unde are clasa.

„Pauzele sunt decalate, masă o luăm afară. Sunt testați în fiecare zi de luni, acum un părinte a propus să îi testăm și joia”, spune o directoare.

Centre de vaccinare vor fi deschise în mai multe școli, atât la cele de stat cât și la private.

„M-am vaccinat să pot călători și să îi protejez pe cei din jurul meu”, transmite un elev.

Rată de vaccinare în rândul copiilor este extrem de mică. La categoria 12-15 ani sunt 35 de mii de adolescenți care au făcut cel puțin o doză. De 8 ori mai puțini decât în țările din vestul Europei. Pentru cei între 16 și 19 ani rată este de 20%, adică de 3 ori mai mică.

„Pentru a două parte a lunii septembrie, peste 2000 raportate în fiecare zi. O creștere față de estimarea inițială de 1500-1600. Este posibil să fie mult mai mare având în vedere că o mare parte din cazuri sunt determinate de varianta Delta, care cu siguranță va deveni dominantă și în România”, spune Valeriu Gheorghiță.

Un sondaj efectuat de Federația Națională a Asociațiilor de părinți arată că peste 55 dintre cei chestionați au spus că nu sunt de acord cu vaccinarea. Puțin peste 4 procente au declarat că le vor face injecția anti-COVID. În ceea ce privește începutul școlii, peste 76 % sunt de părere că ar trebui să fie lăsați să hotărască dacă îi duc pe copii la cursuri ori merg pe varianta on-line.

La nivel național, rată de vaccinare a ajuns la 31% pentru populația eligibilă și este una din cele mai mici din Europa.

Sursa: Stirile ProTV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *