Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, demersuri pentru transformarea Drumului Expres Suceava – Botoșani în sector de autostradă

Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, a anunțat, vineri, într-o conferință de presă că s-a dat curs solicitării CNAIR și s-a semnat certificatul de urbanism necesar „Elaborării Studiului de Fezabilitate și a Proiectului Tehnic de Execuție pentru Autostrada Pașcani – Suceava”, parte a Autostrăzii A7, care va uni Nordul Moldovei de București.

Șefa județului a precizat că acest sector de autostradă va tranzita și județul Botoșani, în comuna Tudora, pe o porțiune de 6,5 kilometri, și va fi prevăzut cu un nod rutier de legătură cu Drumul Județean DJ 208C, Botoșani – Vorona – Joldești – Liteni. Intrarea și ieșirea din autostradă se vor face la Roșcani, nodul rutier fiind conceput ca o girație cu o legătură de un kilometru până la drumul județean.

Există, deci, perspectiva ca municipiul Botoșani să se conecteze la Autostrada A7, iar distanța de parcurs pe drumurile județene ar fi doar de 27 de kilometri. Salut decizia de transformare a acestui sector din Drum Expres în Autostradă, pentru că aceasta ar însemna un impuls uriaș pentru economia locală, iar județele Moldovei vor avea perspectiva unei conexiuni directe cu vestul țării și cu capitala. Este un prim pas, dar care trebuie urmat repede de alții. Contextul actual impune ca proiectatul drum expres dintre Suceava și Botoșani să fie transformat în sector de autostradă, o extensie naturală a Autostrăzii A7”, a afirmat Doina Federovici.

Aceasta susține că în guvernarea PSD a militat și a reușit să includă în cadrul Master Planului General de Transport al României realizarea drumului expres dintre Botoșani și Suceava, motivat de faptul că actualul drum național DN29 urmează ca anul viitor să depășească Debitul Admisibil de Vehicule. În acest context, președintele CJ i-a adresat public solicitarea premierului Florin Cîțu, care ajunge sâmbătă, la Botoșani, să susțină transformarea Drumului Expres Suceava – Botoșani într-un sector de autostradă.

Considerentele sunt aceleași, iar locuitorii județului Botoșani nu trebuie tratați ca români de rangul doi. Au aceleași obligații, dar și aceleași drepturi ca toți românii. Deci, implicit au și ei dreptul la viitor. Sper că, la vizita de mâine, domnul prim-ministru le va transmite un mesaj clar botoșănenilor, dacă susține sau nu, acest proiect: Autostrada pentru Botoșani!”, a adăugat Federovici.

Ea spune că acest proiect trebuie să devină prioritar, pentru că județul Botoșani poate fi legat de Autostrada A7, iar nodul de la Pașcani va deveni important pentru traficul spre Sud, prin intermediul Autostrăzii Moldovei (A7), Suceava – Pașcani – Bacău – Buzău – Ploiești – București și spre Vest prim intermediul Autostrăzii „Unirii” (A8), Ungheni – Iași – Pașcani – Târgu  Neamț – Târgu Mureș.

În aceste condiții, indiferent de poziția pe care o va avea domnul premier Florin Cîțu față de acest proiect de transformare a drumului expres Suceava – Botoșani într-un sector de autostrada, sunt determinată, ca președinte al Consiliului Județean Botoșani, să inițiez discuții cu reprezentanții Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere. Este o oportunitate pe care nu trebuie să o pierdem mai ales în contextul în care costurile acestui sector sunt modice, pentru că vorbim de o autostradă care nu pune probleme tehnice din punct de vedere al reliefului și pe o distanță foarte scurtă. Ca termen de comparație, valoarea estimată a drumului expres prevăzut în Master Planul de Transport este de 125 de milioane de euro. Transformarea în sector de Autostrada va presupune o actualizare a costurilor, care însă poate fi acoperită din sumele alocate în Planul Național de Redresare și Reziliență sau din viitorul Program Operațional Infrastructură Mare. Trebuie doar să existe voință politică. Pentru că interesul botoșănenilor este mai presus de orice, voi iniția întâlniri cu toți reprezentanții partidelor politice pentru a face front comun în vederea susținerii acestui proiect”, a mai spus Doina Federovici

Șefa CJ îi va invita pe toți parlamentarii de Botoșani la discuții pentru a identifica împreună cea mai bună cale de urmat. De asemenea, va purta discuții și cu președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, pentru că, spune ea, interesul este comun și ar constitui un avantaj pentru dezvoltarea ambelor județe.

One thought on “Președintele Consiliului Județean, Doina Federovici, demersuri pentru transformarea Drumului Expres Suceava – Botoșani în sector de autostradă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *