FOTO & VIDEO Probleme din cauza furtunii, la Botoșani! Stâlpi rupți, culturi distruse de gheață și drumuri inundate

Furtuna a adus probleme în unele localități din județul Botoșani, marți după-amiază. La Dersca, vântul a suflat cu peste 55 km/h mai mult de 20 de minute, iar ploaia a fost însoțită de grindină. De asemenea, mai mulți stâlpi de tensiune au fost rupți, iar localnicii au rămas și fără curent electric. De asemenea, un drum din localitate a fost inundat de șiroaiele de apă.

Probleme au fost și la Hilișeu Horia, unde gheața a distrus mai multe culturi, spre supărarea localnicilor.

Botoșaniul, sub alertă Cod Portocaliu

Meteorologii au emis, marți dimineață, două coduri de vreme rea pentru județul Botoșani. Potrivit ANM, codul portocaliu de instabilitate atmosferică accentuată este valabil între 24 august, ora 14:00 – 24 august, ora 22:00.

În intervalul menționat, în jumătatea nordică a Moldovei vor fi perioade cu vijelii puternice, cu rafale de peste 60…80 km/h, averse torențiale, frecvente descărcări electrice și grindină. Cantitățile de apă vor depăși 30…40 l/mp și izolat 50…60 l/mp.

De asemenea, ANM a mai emis un Cod galben de cantități de apă însemnate, instabilitate atmosferică temporar accentuată, valabil între 25 august, ora 10:00 – 26 august, ora 10:00. 

În intervalul menționat, în Transilvania, Moldova și local în Banat, Oltenia, Muntenia și la munte, vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină. Cantitățile de apă vor depăși în intervale scurte sau prin acumulare 25…40 l/mp.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *