Mihaela Huncă, după ce a fost înlăturată de la șefia Palatului Copiilor Botoșani: Nu este o surpriză pentru mine faptul că actuala inspectoare generală adjunctă nu dorește să continui coordonarea activității

Mihaela Huncă reacționează după ce a fost înlocuită în funcție de la Palatul Copiilor Botoșani.  Fostul deputat și inspector școlar general susține că singura politică la Palatului Copiilor Botoșani în ultimele luni a fost asigurarea accesului la activitățile instituției în mod egal a tuturor copiilor și elevilor botoșăneni, atât din municipiu, cât și din mediul rural. Mai mult, Mihaela Huncă spune că această schimbare de pe funcție, nu reprezintă o surpriză pentru ea.
Singura politică a Palatului Copiilor Botoșani în ultimele luni a fost asigurarea accesului la activitățile instituției în mod egal a tuturor copiilor și elevilor botoșăneni, atât din municipiu, cât și din mediul rural. Porțile Palatului au fost deschise în permanență pe timpul școlii,  cât și în vacanțe. Poate pentru prima dată și elevii din mediul rural au putut participa la activitățile și cursurile ce s-au desfășurat  la Palatul Copiilor. Au fost organizate spectacole, concursuri pentru copii, ateliere, cursuri, proiecte și jocuri, în urma cărora s-au descoperit noi talente și s-au perfecționat cele deja consacrate. A fost o perioadă bogată în activități prin care elevii noștri s-au implicat activ atât în viața culturală, cît și în cea socială a Botoșaniului. Nu este o surpriză pentru mine faptul că actuala inspectoare generală adjunctă, probabil viitoarea inspectoare generală, nu dorește, din motive numai de ea știute, să continui coordonarea activității care s-a dovedit a fi eficientă și productivă. Eu rămân la catedră alături de copii, alături de elevii mei, de care nu m-am despărțit niciodată. Consider că  a fi profesor este cea mai plină de satisfacții și cea mai frumoasă meserie  din lume! Le mulțumesc colegilor mei, întregii echipe de la Palatul Copiilor Botoșani, alături de care am putut face lucruri atât de minunate pentru toți copiii botoșăneni!”, a declarat Mihaela Huncă.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *