FOTO Incendiu violent într-o gospodărie din Botoșani! Totul a plecat de la o țigară

Un incendiu cu pagube materiale însemnate a avut loc, în noaptea de marți spre miercuri, în localitatea Câmpeni, comuna Prăjeni. Aproximativ 40 tone de furaje s-au aprins și au ars violent.

La fața locului s-au deplasat pompierii din cadrul Punctului de Lucru Flămânzi și Detașamentului de Pompieri Botoșani, cu două autospeciale de stingere cu apă și spumă. În sprijinul pompierilor au acționat un buldoexcavator pus la dispoziție de Primăria Prăjeni, Serviciul Voluntar pentru Situații de Urgență din comună, dar și cetățeni din localitate.

Un rest de țigară aruncat la întâmplare poate provoca un incendiu într-un timp foarte scurt, mai ales dacă ajunge pe materiale combustibile, cum ar fi furajele. Acestea au o viteză mare de ardere”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență, Dorina Lupu .

Patru ore și jumătate a durat intervenția în urma căreia au fost protejate de foc construcțiile din gospodărie, un tractor, o combină și un alt depozit de furaje. Cel mai probabil, incendiul a fost provocat de fumatul în locuri nepermise sau neprotejate corespunzător.

 

Ea este botoșăneanca moartă în accidentul înfiorător cu nouă victime. Fetița sa este în stare gravă

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *