Proiecte în valoare de 45 de milioane de euro, deblocate de Consiliul Județean Botoșani. Modernizarea Memorialului Ipotești și a drumului ”Vămii” intră în linie dreaptă

Consiliul Județean Botoșani a trimis pentru avizare la ADR Nord-Est documentațiile pentru demararea licitațiilor în vederea realizării documentelor tehnice pentru două mari proiecte ale județului, respectiv drumul „Vămii” și modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»”. Anunțul a fost făcut luni, într-o conferință de presă, de președintele Consiliului Județean, Doina Federovici.
Potrivit sursei citate, acesta este ultimul pas înainte de a demara procedura de licitație, valoarea celor două documentații ridicându-se la aproximativ patru milioane de lei.
Cel mai important este că ele pregătesc investiții din fonduri europene de aproximativ 45 de milioane de euro. Acesta este motivul pentru care ne-am bătut efectiv pentru deblocarea acestei axe de finanțare europeană, care, în mod normal, trebuia să fie închisă încă de anul trecut. E bine că prin demersurile făcute de noi, Consiliul Județean Botoșani, s-a deblocat situația, ADR Nord-Est fiind primul din țară care va semna acordul de finanțare pe POAT”, a precizat Doina Federovici.
Aceasta susține că tot în urma demersurilor inițiate de Consiliul Județean Botoșani, s-a aprobat extinderea perioadei de implementare a POAT la nivelul întregii țări până la finele anului viitor, pentru ca fondurile europene din această axă să poată fi folosite și să nu fie dezangajate de Comisia Europeană.
Prin Drumul „Vămii” se vor reabilita și moderniza 48,829 kilometri de drum județean, care fac legătura între actualul proiect de investiții „Regiunea Nord-Est- Axa rutieră strategică 2: Botoșani – Iași” și Vama Rădăuți Prut. Proiectul, estimat la o valoare totală de aproximativ 40 de milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.
Prin proiectul privind „Modernizarea Memorialului Ipotești – Centrul Național de Studii «Mihai Eminescu»” se urmărește atât reabilitarea exterioară, cât și a obiectivelor de patrimoniu. Reabilitarea exterioară va presupune un sistem modern de iluminat, amenajare peisagistică, reabilitarea aleilor, instalarea unui mobilier stradal și realizarea unei copertine pentru amfiteatrul exterior, în vederea creării condițiilor pentru atragerea vizitatorilor, a valorificării spațiilor Memorialului prin transformarea lor în zone de agrement.
Reabilitarea obiectivelor de patrimoniu presupune modernizarea sistemului de încălzire și anveloparea clădirii muzeului tematic. Astfel, se vor crea condiții optime pentru vizitare și se va reconstitui atmosfera din cea de a doua jumătate a secolului XIX – începutul secolului XX.
Proiectul, estimat la o valoare totală de peste 4,1 de milioane de euro, va fi finanțat din Programul Operațional Regional Nord-Est 2021-2027.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com