Șofer pe două cărări, prins la volan în toiul nopții pe un drum din județul Botoșani. Ce alcoolemie avea

Inconștiență maximă din partea unui șofer, care s-a urcat la volan pe două cărări. Luni, în jurul orei 01:30, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au oprit pentru control, pe Drumul Național DN 29 D, în localitatea Stăuceni, un autoturism condus de un bărbat de 49 de ani, din comuna Trușești, informează printr-un comunicat Inspectoratul de Poliție Județean.

Întrucât acesta emana halenă alcoolică, a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,14 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de conducere sub influența alcoolului, arată sursa citată.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *