Victor-Florentin Aioniţoaie (ALDE): Încă un draft de program pe care ministrul USR Cristian Ghinea îl va face praf?

PNRR nu e singura bătaie de cap când vine vorba de fonduri europene. Țara noastră are de atras, pe lângă banii din Mecanismul de Redresare și Reziliență, fondurile europene prin programele operaționale din cadrul financiar 2021 – 2027. Unii ar putea spune ce bine că avem atâtea fonduri la dispoziție. Da, perfect de acord, e foarte bine, problema noastră este cine se ocupă de atragerea acestor bani!

În luna septembrie, România va trebui să trimită primul draft de program la Comisia Europeană pentru a fi aprobat. Acum vine partea cu adevărat îngrijorătoare: cel care va face acest draft va fi tot domnul Ghinea, cel care a dat de gard PNRR. Personal nu am încredere că acest ministru va fi capabil să realizeze un draft de program pe care Comisia Europeană să îl accepte. Această neîncredere vine după ce a gestionat dezastruos PNRR, dar și după ce în primul mandat a fost ministrul ZERO al fondurilor europene.

Nu cred că este bine să ne jucăm cu focul și când vine vorba de programele operaționale și să îl lăsăm pe domnul Ghinea să își mai dea încă o dată examenul neputinței și neștiinței în ceea ce privește acest domeniu. Chiar vrem să ne facem iar de râs în fața Uniunii Europene cu glumele de documente trimise de Cristian Ghinea?

Cea mai bună variantă este ca dl Ghinea să plece de la minister și să lase pe cineva competent, care să nu pericliteze programele operaționale. Destul a fost ținut în brațe experimentul Ghinea, acum ar fi cazul ca PNL să ia în serios înlocuirea unui ministru habarnist cu unul care știe ce are de făcut.

Victor-Florentin Aioniţoaie – Membru Biroul Politic Teritorial ALDE Botoşani

Sursa: comuicat ALDE

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *