FOTO! Botoșăneanca dată dispărută miercuri, găsită la o distanță de aproximativ 1 kilometru de domiciliu, într-o zonă cu vegetație înaltă. Peste 30 efective au căutat-o

Femeia de 66 de ani, din Pomârla, dată dispărută de familie, a fost identificată, joi, în jurul orei 11.00, în extravilanul localității Racovăț,  la o distanță de aproximativ 1 kilometru de domiciliu, într-o zonă cu vegetație înaltă și rugi de mure, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.
Potrivit sursei citate, peste 30 efective formate din polițiști, pompieri, polițiști de frontieră însoțiți de un câine de urmă și voluntari au participat, timp de peste două zile, la desfășurarea activităților de căutare.
Au fost scotocite zonele din proximitatea locuinței, zonele din extravilanul localității și cele cu vegetație înaltă, precum și iazurile din localitate, pe o suprafață de aproximativ 6 hectare de teren”, a precizat Nenișcu.
Femeia, care se numește Aurica Ionel, a fost preluată de un echipaj de ambulanță în vederea acordării de îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *