FOTO Litoralul de la Botoșani! Aglomerație de nedescris pe plaja de la Marea Nordului

Plaja de pe malul lacului de acumulare Stânca- Costești devine neîncăpătoare la fiecare sfârșit de săptămână. Mii de turiști, atât din județul Botoșani, cât și din Iași, dar și din Suceava sau Neamț vin să facă plajă pe litoralul de la „Marea Nordului”.

Apa liniștită și curată a Prutului este și ea o mare atracție pentru înotătorii care  ales să vină la Stânca- Costești decât să meargă sute de kilometri până pe litoralul românesc sau cel bulgăresc.

Vin foarte mulți oameni și noi nu putem să le interzicem să vină sau să intre în apă și să facă baie. Sunt chiar foarte mulți oameni care doresc să rămână cu cortul peste noapte. Pentru unii câteva zile petrecute aici reprezintă tot concediu”, a spus proprietarul plajei, Iulian Merticariu.

Acesta spune că, atunci când vremea este foarte bună, mai ales atunci când este caniculă, plaja este neîncăpătoare.

Proprietarul terenului vrea investiții

Proprietarul plajei și-a manifestat regretul că autoritățile locale din Ștefănești au refuzat autorizarea unor activități comerciale în zonă, care să crească potențialul turistic al Ștefăneștiului și al Botoșaniului. El și-ar fi dorit să dezvolte acolo o capacitate de cazare, dar și un restaurant, astfel încât turiștii să poată înnopta.

„Dacă exista cale de dialog, poate progresam în investiții și în toți anii ăștia le ofeream alte condiții”, a adăugat Merticariu.

 

 

Atenție, șoferi! Restricții de circulație pe un drum național din Botoșani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *