Mesajul dur al unui medic: „În valul 4 vor muri cei care acum refuză vaccinarea și aruncă măștile”

România e sub amenințarea valului 4 al crizei de COVID, anunțat deopotrivă de specialiști și autorități și alimentat de varianta Delta a coronavirusului, care e deja dominantă în Europa. În acest context, patru medici, toți implicați în lupta cu pandemia încă din martie anul trecut, trag un semnal de alarmă în privința vulnerabilității celor nevaccinați în fața noii tulpini.

Radu Crișan, manager la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași, e cel mai dur în exprimare.

Din păcate, iar începem să rămânem fără locuri pentru pacienții cu COVID și vreau să rămâneți cu o singură frază: cei care vor muri în valul 4 de COVID cu varianta Delta în România sunt cei care acum comentează și refuză vaccinarea, ne fac vânduți și spun că sunt hărțuiți că autoritățile și medicii îi invită să se vaccineze. O mare parte din cei care vor muri sau vor sfârși cu forme grave în secțiile de Terapie Intensivă din România sunt cei care acum râd și fac tot felul de glume și teorii ale conspirației, protestează și își aruncă măștile și spun că este o «plandemie». Aceștia sunt cei care, din păcate, vor sfârși în acest val 4”, a transmis Radu Crișan, manager la Spitalul de Pneumoftiziologie din Iași într-un filmuleț pe Facebook.

Sursa: Libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *