VIDEO Copil de un an și șase luni, în stare gravă după ce ar fi fost bătut de iubitul mamei. Poliția a deschis o anchetă

Un copil de doar un an și jumătate din Bistrița-Năsăud a ajuns la spital cu vânătăi pe tot corpul. Localnicii spun că iubitul femeii l-ar fi agresat pe băiat, iar Protecția Copilului și Poliția au deschis anchete în acest caz, scrie publicația locală Bistrițeanul.

Agresiunea ar fi avut loc miercuri, în comuna Sânmihaiu de Câmpie, Bistrița-Năsăud, iar băiatul de doar un an și jumătate a fost dus de urgență la spital. În scurt timp, copilul a intrat în comă, iar medicii l-au operat de urgență.

„Un pacient minor în vârstă de 1 an și 6 luni se internează de urgență în data de 4 august la ora 3:24 cu un traumatism cranio-cerebral cu hematom subdural acut pe partea dreaptă și multiple echimoze difuz localizate. Pacientul a prezentat o degradare neurologică progresivă până la obnubilare și comă. Astăzi, 6.08, s-a intervenit neurochirurgical în regim de urgență pentru decompresiunea creierului, pacientul post-operator fiind transferat în secția de terapie intensivă”, a declarat managerul Spitalului Județean de Urgență Bistrița-Năsăud, Gabriel Lazany.

Reprezentanții spitalului au sesizat poliția în acest caz. Mama copilului a postat un filmuleț cu cel mic plin de vânătăi pe paginile de socializare. Femeia din Bacău s-a mutat de câteva zile în comuna bistrițeană alături de iubitul ei. Acesta a fost căsătorit de mai multe ori și are copii cu mai multe femei, scrie publicația Bistrițeanul. Deși localnicii îl văd vinovat pe iubitul femeii, bărbatul a negat acest lucru.

Atât cei de la Protecția Copilului, cât și polițiștii fac acum verificări în acest caz. „La nivelul Secției 3 Poliție Rurală Lechința este înregistrat un dosar penal în cadrul căruia se efectuează cercetări pentru a se stabili împrejurările în care minorul a suferit vătămările, iar în funcție de rezultatul acestora, vor fi luate măsuri legale”, au transmis reprezentanții IPJ Bistrița-Năsăud.

Sursa: Libertatea

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *