Noile buletine vor fi modificate. Pe cartea de identitate simplă vor fi versuri din imn, Ateneul și un brâu din zona Maramureșului

Chestorul Cătălin-Aurel Giulescu, a reiterat, vineri, că pe noua carte de identitate electronică mențiunea „gen” va fi înlocuită cu „sex”, dar a vorbit și despre ce simboluri naționale vor fi pe cartea de identitate simplă.

„La nivel european s-a stabilit foarte clar că în ceea ce privește elementele distinctive, în ceea ce privește genul masculin sau feminin, se aplică legislația națională a statului membru. Legislația stabilește foarte clar că există doar două opțiuni: F pentru feminin și M pentru masculin. Singurul element pe care l-am preluat din regulament este această opțiune referitoare la gen.

Fiecare stat membru a avut posibilitatea să aplice dispozițiile regulamentului. Am ales să folosim explicit termenul folosit de regulamentul Uniunii Europene, fără niciun fel de altă interpretare. Reiterez ideea noastră, esența proiectului pilot a fost să vedem ce reacții primim de la populație. Vă pot spune că începând de ieri, grupul de lucru deja lucrează. Opțiunile merg către schimbarea acestei mențiuni, a declarat chestorul Giulescu, directorul Direcției pentru Evidența Persoanelor, pentru Digi 24.

În privința simbolurilor naționale, chestorul a spus că pe blancheta pentru cartea de identitate simplă, cea care este fără cip, vor fi stema României, drapelul și pe spate este un element în relief care reprezintă primele două versuri din imnul național.

“Documentul conține doar elemente naționale. Avem Ateneul care este desenat de mână, avem un brâu din zona Maramureșului, deci avem elemente distinctive naționale. În designul de fond avem crenelurile pe care o să le găsiți în stema națională.”, a spus Cătălin-Aurel Giulescu.

El a precizat că graficienii lucrează deja la introducerea drapelului inclusiv pe cartea electronică de identitate.

“Există o problemă în acest moment, deoarece este plină de elemente de securitate și trebuie să îi găsim un spațiu care să permită introducerea drapelului într-o formă în care să fie funcțională.

Această blanchetă a fost proiectată timp de câteva luni de zile. Perioada pentru producție a fost atât de scurtă încât am avut niște dificultăți tehnice în integrarea uneia dintre vopsele și decizia a fost să renunțăm la acea culoare.

Nu acesta este documentul final. Cărțile electronice de identitate permit mai multe versiuni. Putem să avem și două versiuni pe an”, a punctat chestorul, informează ProTV care citează Digi24.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *