Bonuri de masă pentru vaccinați. Ministerul Sănătății pregătește o ordonanță de urgență

Bonuri de masă pentru vaccinare, este una din măsurile de accelerare a imunizării populației pe care o propune ministrul Sănătății, Ioana Mihăilă.

La aceasta se adaugă vaccinarea acasă, făcută de medicul de familie, sau în policlinicile de stat, și tombolele cu premii.

Pe lângă vaccinarea oamenilor în ambulatorii sau acasă, de către medicul de familie, ministrul are în vedere acordarea de bonuri de masă pentru cei care aleg să se vaccineze şi tombolele pentru cei vaccinaţi. Ministrul crede că gestionarea valului patru al pandemiei depinde de fiecare dintre noi, dacă alegem să ne vaccinăm, a explicat Ioana Mihăilă într-un interviu acordat news.ro.

„Noi am venit cu propuneri pe care le-am înaintat Guvernului, propuneri care au fost discutate cu Comitetul Naţional pentru Coordonarea Activităţilor de Vaccinare. În acest moment, pe lângă acţiunile pe care le-a pregătit Ministerul Sănătăţii legate de oferirea posibilităţii de vaccinare în ambulatorii, în sensul acesta avem pregătită o Ordonanţă de Urgenţă care probabil că va fi promovată în săptămânile următoare, şi la domiciliul pacientului de către medicul de familie, am venit, de asemenea, cu propuneri de recompensă pentru cei care se vaccinează de acum înainte, dar şi anumite măsuri care să recompenseze şi pe cei vaccinaţi anterior şi pe cei care doresc să se vaccineze de acum înainte. Deocamdată, avem în lucru o propunere pentru acordarea unor bonuri de masă, pentru cei care se vor vaccina de acum înainte, şi suntem în discuţii, încă nu avem o formă finală, a unor loterii la care să participe toate persoanele vaccinate care doresc acest lucru. Cam acestea sunt măsurile pe care le avem agreate în acest moment, urmând să vedem dacă considerăm oportun, fie ca ele să fie extinse, dacă sunt de succes, fie să fie înlocuite cu alte măsuri dacă se consideră necesare. În momentul acesta, loteria este încă la stadiul de discuţii, vom veni cu mai multe propuneri, vedem care sunt cele mai uşor de operaţionalizat şi acceptat de Guvern şi acelea vor fi implementate”, a declarat Ministrul Sănătăţii.

Sursa: Pro TV

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *