Masca rămâne obligatorie pentru elevi și profesori. Ce reguli vor trebui să respecte în noul an școlar

Foto: Newsmaker

Masca va rămâne obligatorie pentru elevi și profesori în noul an școlar, ministrul Sănătății a anunțat că măsurile de protecție vor rămâne în vigoare. În noul an școlar, ca măsură preventivă, elevii și cadrele didactive vor fi nevoiți să poarte mască de protecție în unitățile de învățământ.  Ministrul Sănătăţii Ioana Mihăilă a declarat că intenţia în momentul de faţă este că elevii să înveţe faţă în faţă, însă măsurile de protecţie vor rămâne în vigoare.

„E important să continuăm să aplicăm acele măsuri care s-au dovedit eficiente, cum este purtatul măştii în spaţiile închise, cum este ventilaţia permanentă şi igienă mâinilor. În acest sens, am solicitat Institutului Naţional de Sănătate Publică un punct de vedere care va fi transmis Ministerului Educaţiei, referitor la ce măsuri ar trebui a fi luate din toamnă pentru a diminua cât mai mult riscul acesta de propagare a infecţiei în şcoli”, a declarat Ioana Mihăilă.

„Acolo e foarte important de reţinut că aceste cadre didactice nevaccinate sunt la mai mare risc de a contracta ele însele infecţia. Trebuie să conştientizăm însă, că 20-50% din aceste persoane ajung să se infecteze cu tulpină Delta. Mesajul de transmis în acest moment cadrelor didactice este să vaccineze pentru protecţia în special a lor”, a mai spus ministrul.

Sursa: cancan

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com