FOTO! Limitatoare de viteză în intersecțiile de pe drumurile județene din Botoșani unde au avut loc cele mai multe accidente rutiere

Limitatoare de viteză montate în intersecțiile de pe drumurile județene cu cele mai multe accidente rutiere. Este vorba de intersecția DJ 296A Costești – Roșiori cu DN 29 Botoșani – Săveni, unde au fost realizate trei rânduri de limitatoare de viteză pentru a preveni producerea de accidente, anunță printr-un comunicat Consiliul Judeean Botoșani.

Din cauza evenimentelor rutiere nedorite, provocate de șoferii care nu respectă semnificația indicatoarelor rutiere, am intervenit și s-au executat câte trei rânduri de limitatoare de viteză pe drumul județean ce străbate comuna Răchiți dinspre Costești și Roșiori și care se intersectează cu drumul național Botoșani – Săveni. Pe lângă semnalizarea rutieră a acestor limitatoare, vom căuta să le și scoatem în evidență prin vopsire, astfel încât șoferii să înțeleagă faptul că se apropie de o intersecție și că trebuie să acorde prioritate, a declarat Dorin Birta, vicepreședintele Consiliului Județean Botoșani.

Aceeași soluție va fi adoptată și în cazul localității Orășeni Deal, la intersecția drumurilor județene DJ 208C și DJ 207N unde, de-a lungul timpului, au avut loc mai multe accidente rutiere grave cu pierderi de vieți omenești.

Vom face limitatoare de viteză și la intersecția de la Orășeni Deal, pentru a evita accidentele grave. Din păcate, nici în această intersecție șoferii nu țin cont de semnalizarea rutieră, de limitările de viteză impuse prin semnele de circulație. Niciun efort nu este prea mare, dacă putem preveni evenimentele rutiere care pot avea consecințe foarte grave, a mai spus Dorin Birta.

În ceea ce privește stadiul programului de lucrări de întreținere pe drumurile județene, este de menționat faptul că punerea în aplicare a acestuia depinde de finanțare, bugetul repartizat la începutul anului pentru acest capitol fiind deocamdată blocat în instanță. Până în acest moment toate intervențiile s-au realizat din fondurile proprii ale Consiliului Județean.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *