FOTO Fostul director al AJOFM Botoșani, Teodor Dimitriu, condus pe ultimul drum de zeci de persoane

Fostul director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, Teodor Dimitriu, a fost condus, marți, pe ultimul drum. El a fost înmormântat la cimitirul Pacea din municipiul Botoșani.

La slujba de înmormântare au participat aproximativ 100 de persoane, printre care membri ai familiei, colegi din PSD, angajați ai AJOFM, dar și din alte instituții subordonate Ministerului Muncii.

Teodor Dimitriu a fost depus la Biserica Roset din municipiul Botoșani. Acesta s-a stins din viață, duminică, la vârsta de 62 de ani, la Spitalul Județean Botoșani. Dimitriu suferea de o boală neurologică, iar starea lui de sănătate s-a înrăutățit în ultima perioadă.

Dimitriu, absolvent al Institutului Politehnic Iași, a fost șef al AJOFM Botoșani până anul trecut. Locul său a fost luat de Anca Apăvăloaie.

Organizația județeană a PSD Botoșani a transmis, duminică, un mesaj de condoleanțe la moartea fostului director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, Teodor Dimitriu. Social-democrații susțin că acesta a fost un om care a făcut multe lucruri bune pentru comunitate.

„Cu sufletul împietrit am aflat de moartea neașteptată a colegului nostru Teodor DIMITRIU, director al AJOFM Botoșani. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Din păcate, nimeni nu este întrebat când dorește să-și ia rămas bun de la această lume.

Pe TEO, de azi înainte îl vom caută doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Este greu atunci când pierzi un prieten, însă moartea lui TEO ne provoacă o durere, împotriva căreia nu există niciun medicament. În astfel de momente contează doar amintirea pe care a lăsat-o în urmă, iar el a fost un OM deosebit care a făcut multe lucruri bune pentru comunitate, pentru noi toți.

Domnul să-l răsplătească pentru faptele sale! Noi, prietenii și colegii din PSD, îi vom păstra amintirea vie. Gândurile de mângâiere și rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia greu încercată în aceste momente de durere. Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în grădina Sa! Sincere condoleanțe familiei! Prieten drag, nu te vom uita niciodată!”, este mesajul transmis de colegii și prietenii din PSD Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *