Tot mai multe adolescente din Botoșani aleg cariera militară. „Prietenele mele ieșeau și se distrau în timp ce eu mă antrenam”

Tot mai multe tinere din județul Botoșani optează pentru o carieră militară. Chiar dacă această profesie era până nu demult aleasă în special de bărbați, iată că femeile au prins curaj și consideră că pot trece cu brio prin școlile militare. Numai la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc s-au înscris mai multe tinere din Botoșani, care vor să îmbrace haina militară. Una dintre ele a reușit să intre printre primii, cu media 9,95. 

Sânziana Augustina Irinciuc, de 15 ani, a absolvit Școala Gimnazială nr. 17 din municipiul Botoșani și a decis să își încerce norocul la Colegiul Militar. A reușit să intre cu media 8,65.

Am ales să studiez la CM Ștefan cel Mare pentru că simt că locul acesta mă reprezintă datorită colectivului și pentru că vreau să ajung mai puternică emoțional. Sunt atrasă de cariera militară deoarece îmi inspiră un viitor plin oportunități, dar și un stil de viață sănătos”, ne-a mărturisit Sânziana.

Legitimată timp de patru ani la Clubul Sportiv Școlar, adolescenta spune că a făcut și unele sacrificii pentru a-și îndeplini acest vis. Spre exemplu, renunța la ieșirile cu prietenele sale pentru a se putea antrena.

„Eu am petrecut ore în șir pe stadion pregătindu-mi rezistenta și multe alte ore în fata cărților. Au fost multe momente în care prietene mele ieșeau și se distrau în timp ce eu îmi foloseam acele ore libere pentru viitorul meu”, spune tânăra.

Sânziana nu provine dintr-o familie care să-i ofere totul pe tavă. Mama sa o crește pe ea și pe surioara ei, singură, doar din pensia alimentară de 500 lei și alocațiile fetelor. Chiar și așa, nu s-a pus niciodată problema ca Sânziana să lipsească de la școală ori să nu aibă toate cele necesare pentru studiu. Mama a încurajat-o mereu să învețe, să își facă o carieră frumoasă și să devină o femeie independentă.

Înainte să moară, bunica Sânzianei o sfătuia să aleagă să „poarte haina statului”, iar prin alegerea aceasta tânăra speră că acolo Sus, bunica este mândră de ea.

„A fost un vis și pentru bunica mea de pe mamă, care este îngerul meu păzitor, și a dorit foarte mult ca unul dintre copiii ei sau măcar unul dintre nepoți să ajungă acolo.  Avea o vorbă pe care o zicea „Măcar unul dintre nepoții mei să poarte haina statului” și  a fost mereu și este îngerul meu păzitor la fiecare etapă care am avut-o de parcurs să ajung pe lista candidaților admiși.  Îi venea mamei mele în vis și îi transmitea ceea ce se va întâmpla la probe, examene. Deci îngeri noștri păzitori sunt mereu cu noi”; spune, emoționată, tânăra.
Sânziana recunoaște că fără sprijinul mamei sale nu ar fi reușit să își îndeplinească acest vis și pentru că mereu  i-a arătat că „Nu banul ne face oameni, ci caracterul pe care îl avem”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *