Bărbat salvat de la înec de un câine

Pompierii din Bistriţa-Năsăud au intervenit, marţi, pentru salvarea unui bărbat care rămăsese imobilizat în albia unui râu, prins în vegetaţia de la mal. Victima a sunat la 112, dar, pentru că avea foarte puţină baterie în telefon, nu a reuşit să comunice foarte mult cu salvatorii. Aceştia au constituit echipe de căutare, bărbatul fiind salvat în câteva ore. Bărbatul era însoţit de un câine care nu l-a părărsit nicio clipă şi a lătrat pentru a semnala locul în care se afla stăpânul său.

ISU Bistriţa-Năsăud a intervenit, marţi, pentru salvarea unui bărbat care rămăsese imobilizat în albia unui râu, între localităţile Cociu şi Şintereag.

Salvatorii au constituit echipe de căutare şi au plecat pentru salvarea bărbatului. După câteva ore, bărbatul, în vârstă de aproximativ 50 de ani, a fost găsit în pădurea de la intrarea in localitatea Cociu.

Bărbatul este in afara oricărui pericol, cooperant, uşor confuz. Bărbatul a fost găsit agăţat în vegetaţia de pe marginea apei, după ce a coborât din pădure. Bateria telefonului era descărcată şi la fiecare repornire a acestuia, bărbatul reuşea sa ia foarte puţin legatura cu serviciile de urgenţă”, a mai transmis ISU Bistriţa-Năsăud.

Pomierii au explicat că, tot timpul, căţelul care îl însoţea pe bărbat nu l-a părăsit şi a ajutat, prin latrat, să conducă salvatorii la locul unde se afla barbatul. Victima a fost transportată la spital pentru îngrijiri medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *