Bărbat mort după ce a căzut dintr-un copac

Un bărbat de 76 de ani, din comuna suceveană Zvoriștea, a murit la Spitalul Clinic de Urgență Iași, pe 18 iulie, unde a ajuns după ce a căzut dintr-un copac.

Incidentul a avut loc la data de 10.07.2021, în jurul orei 17.00, când bărbatul a mers în grădina locuinței s-a urcat într-un vișin pentru toaletarea acestuia. Având o drujbă în mână, a început să taie cu aceasta crengile uscate, iar la un moment dat a alunecat pe o creangă și a căzut cu spatele pe stâlpul gardului, construit lângă pom, ulterior căzând pe sol.

La fața locului s-a prezentat un echipaj ambulanțier care i-a acordat primul ajutor după care l- au transportat la UPU Suceava pentru investigații medicale amănunțite. Ulterior, omul a fost transportat și internat la Spitalul Clinic De Urgență Iași, întrucât starea de sănătate s-a agravat.

Din păcate, aici a decedat. Bărbatul  avea unele probleme cardiace și suferea de diabet zaharat.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *