Mesaj de condoleanțe transmis de PSD Botoșani la moartea lui Teodor Dimitriu. „A fost un OM deosebit care a făcut multe lucruri bune pentru comunitate”

Organizația județeană a PSD Botoșani a transmis, duminică, un mesaj de condoleanțe la moartea fostului director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Botoșani, Teodor Dimitriu. Social-democrații susțin că acesta a fost un om care a făcut multe lucruri bune pentru comunitate.

„Cu sufletul împietrit am aflat de moartea neașteptată a colegului nostru Teodor DIMITRIU, director al AJOFM Botoșani. A plecat prea devreme, lăsând în urmă numai tristețe și durere. Din păcate, nimeni nu este întrebat când dorește să-și ia rămas bun de la această lume.

Pe TEO, de azi înainte îl vom caută doar în inimile noastre, singurul loc de unde nu va mai pleca niciodată. Este greu atunci când pierzi un prieten, însă moartea lui TEO ne provoacă o durere, împotriva căreia nu există niciun medicament. În astfel de momente contează doar amintirea pe care a lăsat-o în urmă, iar el a fost un OM deosebit care a făcut multe lucruri bune pentru comunitate, pentru noi toți.

Domnul să-l răsplătească pentru faptele sale! Noi, prietenii și colegii din PSD, îi vom păstra amintirea vie. Gândurile de mângâiere și rugăciunile noastre se îndreaptă spre familia greu încercată în aceste momente de durere. Dumnezeu să-l ierte şi să-i primească sufletul în grădina Sa! Sincere condoleanțe familiei! Prieten drag, nu te vom uita niciodată!”, este mesajul transmis de colegii și prietenii din PSD Botoșani.

Doliu! Fostul director al unei instituții din Botoșani s-a stins din viață

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *