Caz inedit! O adolescentă din Botoșani și-a dat familia în judecată pentru a deveni independentă

O adolescentă din Botoșani și-a dat familia în judecată pentru a deveni independentă. Roxana C. a deschis la Judecătoria Botoșani o acțiune de „emancipare minor” prin care i s-ar putea recunoaște capacitatea deplină de exercițiu.

O astfel de acțiune este permisă de legislaţia românească, la fel ca în alte state democratice, ea dând posibilitatea unui minor ca la împlinirea vârstei de 16 ani să iasă de sub tutela părinților.

Emanciparea minorului presupune atribuirea capacităţii depline de exerciţiu dacă se îndeplinesc următoarele condiţii:

  • minorul a atins vârsta de 16 ani;
  • minorul dispune de venit propriu, lucrează în baza unui contract individual de muncă sau, cu acordul părinţilor, adoptatorilor sau curatorului, practică activitate de întreprinzător;
  • există acordul scris al ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului minorului. Părinţii, adoptatorii sau curatorii îşi expun în scris şi în formă liberă acordul ca minorul să dobândească capacitate de exerciţiu deplină.

Emanciparea minorului se efectuează printr-o hotărâre a autorităţii tutelare, cu acordul ambilor părinţi, adoptatorilor sau curatorului. Pentru a fi emancipat, minorul urmează să depună la autoritatea tutelară o cerere scrisă în formă liberă, prin care se solicită recunoaşterea capacităţii de exerciţiu depline.

În cazul în care nu există acordul ambilor părinti, cererea privind emanciparea minorului se depune la instanţa de judecată, emanciparea dispunându-se prin hotărâre judecătorească. Noţiunea de emancipare îşi are originile în dreptul roman, unde ”mancipatio” avea drept scop eliberarea unei persoane, de orice vârstă, de sub puterea căreia îi era supusă, adică transformarea acesteia din ”alieni juris” în ”sui juris”, respectiv într-o persoană independentă din toate punctele de vedere.

Adolescenta din Botoșani dispărută de acasă pe 11 iulie a fost găsită de polițiști. Unde se afla!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com