FOTO! Maratonistul Cernat Dănuț, care aleargă pentru familiile poliţiştilor răpuşi de COVID, a ajuns la Botoșani

Maratonistul Cernat Dănuț, care face primul Tur al României în alergare în memoria eroilor noștri, a ajuns, duminică, la Botoșani. „Campania Turul României în alegare” este menită să sprijine familiile poliţiştilor răpuşi de COVID.

Poliţistul a ajuns la Botoşani, în Piaţa Revoluţiei, unde a fot întâmpinat de prefectul Dan Nechifor. “Un maraton alergi doar o dată la trei sau patru luni, în timp ce turul României înseamnă ca în fiecare zi să alergi un maraton sau mai mult de un maraton, chiar şi un ultramaraton, pentru că eu m-am autodepăşit. Omeneşte, nu poţi să duci atâţia kilometri în fiecare zi. E foarte greu”, a spus la Botoşani Dănuţ Cernat.

Într-o lună şi jumătate maratonistul a depăşit 800 de kilometri şi aproximează că va ajunge la peste 2700 de kilometri la final, aventură dificilă, date fiind şi condiţiile meteo specifice verii. Dar Dănuţ Cernat este obişnuit, poliţistul pensionar participând la 168 de maratoane organizate în circa 100 de oraşe din 40 de ţări europene.

Prefectul Dan Nechifor i-a oferit poliţistului o machetă pentru a-şi aduce mai uşor aminte de Botoşani şi i-a transmis că “Este o iniţiativă mai mult decât lăudabilă, iar efortul depus este unul supraomenesc, mai ales pe aceste temperaturi. Ai toată admirația noastră și suntem alături de tine.”

Cont pentru donații: RO93BRDE410SV36475774100 – în lei RO25BRDE450SV05758454500 – în euro”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *