Tragedie! Un copil de un an a murit într-un accident rutier

Un copil de un an a murit, sâmbătă, într-un accident rutier în  Satu Mare. La fața locului s-au deplasat o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere cu modul de descarcerare din cadrul Detașamentului de Pompieri Satu Mare și o ambulanță aparținând Serviciului de Ambulanță Județean.

În accident a fost implicat un autoturism care s-a răsturnat într-un șanț, în care se aflau 3 persoane, 2 adulți și un copil. Victimele s-au autoevacuat până la sosirea forțelor profesioniste.
S-a solicitat în sprijin aerian elicopterul de la Jibou pentru copilul de 1 an. Din nefericire, acesta a fost declarat decedat.

O victimă a refuzat transportul la spital, iar o victimă a fost transportată cu ambulanța SAJ la Unitatea de Primiri Urgențe Satu Mare pentru continuarea investigațiilor medicale.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *