A stat o perioadă retras, iar acum a făcut anunțul cel mare! Botoșăneanul George Burcea a anunțat oficial pe rețelele de socializare că în toamna aceasta, mai exact în luna octombrie, își lansează cartea. Este vorba despre romanul „Scrisoare către Ceaușescu”, cel care va fi transpus într-un film în care vor juca actori consacrați, scrie Libertatea.
În urmă cu ani buni, George Burcea a povestit despre trauma sa din familie, despre suferințele la care a fost supusă mama ei chiar de către soț, de tatăl lui. Atunci susținea că vrea să aștearnă totul pe hârtie, chiar să lanseze și un film. Astăzi, actorul a făcut anunțul, cartea va apărea pe piață în luna octombrie a acestui an. „Inspirat dintr-un caz real, «Scrisoare către Ceaușescu» spune povestea MARIEI DRUMEŞ, soție și mamă a doi copii (ALEX şi ARIANA), care este victimă a violenței domestice în anii de final ai comunismului. Romanul este structurat în două părți. Prima parte se petrece în ultimii ani ai comunismului. Maria, o mamă șomeră, terorizată de soțul ei, îi scrie o scrisoare lui Ceaușescu, în speranța că acesta o va ajuta să-și schimbe viața.
Cea de-a doua parte spune povestea lui Alex, fiul Mariei, care împrumută din traumele mamei sale și se luptă din răsputeri să se vindece. Pe lângă paralela dintre cele două personaje principale, romanul surprinde și două perioade diferite din istoria României. Evoluția societății, schimbarea modului de gândire, dar și lipsa de adaptabilitate a unor personaje sunt fenomene actuale, deși au trecut mai bine de 30 de ani de la Revoluție.”, se arată pe site-ul oficial scrisoarecatreceausescu.com.