Consumatorii afectaţi de pene de electricitate vor primi compensaţii financiare de până la 300 de lei, arată un ordin recent al Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE) publicat în Monitorul Oficial. Potrivit Ordinului nr. 46/2021 privind aprobarea Standardului de performanţă pentru serviciul de distribuţie a energiei electrice, publicat în Monitorul Oficial nr. 649 din data de 01 iulie 2021, Consumatorii afectaţi de pene de electricitate vor primi compensaţii de până la 300 de lei.
Noile modificări sunt:
– Operatorii de distribuţie vor acorda compensaţii tuturor utilizatorilor afectaţi chiar și în cazul întreruperilor scurte, între 3 secunde şi 3 minute, după cum urmează:
înaltă tensiune: 300 RON peste 10 întreruperi pe an,
medie tensiune: 10 RON peste 10 întreruperi pe săptămână,
joasă tensiune: 5 RON peste 10 întreruperi pe săptămână.
– Ordinul mai aduce posibilitatea utilizatorilor de a-şi monta pe cheltuiala proprie analizoare de calitate care pot fi folosite în relaţiile contractuale dintre aceştia şi operatorii de distribuţie.
– De asemenea, Ordinul reglementează reducerea, începând cu data de 01.01.2022, a abaterii pozitive permise a tensiunii de alimentare la joasă tensiune de la 10% la 5% din valoarea tensiunii nominale, monitorizată săptămânal. Această modificare asigură corelarea cu valoarea tensiunii maxime admisibile pentru echipamentele electrice şi electronice care se alimentează la joasă tensiune, deţinute de utilizatorii reţelei.
Pentru nerespectarea indicatorilor de performanţă privind calitatea curbei de tensiune, operatorul de distribuţie are obligaţia de a acorda utilizatorilor următoarele compensaţii:
pentru persoane juridice: 270 RON la 110kV, respectiv 130 RON la JT şi MT pentru fiecare perioadă de monitorizare;
pentru persoane fizice: 270 RON la 110kV, respectiv 70 RON la JT şi MT pentru fiecare perioadă de monitorizare.
– Este înscrisă în document și adăugarea la indicatorii de calitate comercială a serviciului de distribuţie a termenului de 90 de zile de realizare a racordării, inclusiv recepţia şi punerea în funcţiune a instalaţiei de racordare pentru utilizatorii clienţi casnici şi clienţi finali noncasnici ale căror locuri de consum sunt alimentate prin instalaţii de racordare cu lungimi de până la 2500 metri. Pentru nerespectarea acestui indicator s-a prevăzut un cuantum al compensaţiei de 100 RON, indiferent de nivelul de tensiune sau de categoria utilizatorului (persoana fizică/juridică).
Adiţional, pentru nerespectarea prevederilor standardului de performanţă, operatorul de distribuţie este sancţionat conform prevederilor Legii energiei electrice şi a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările şi completările ulterioare, cu amendă de la 10.000 RON până la 200.000 RON.
“Impactul acestei măsuri este unul pozitiv pentru utilizatori, deoarece includerea monitorizării întreruperilor scurte şi prevederea acordării de compensaţii utilizatorilor la depăşirea numărului maxim stabilit de standard contribuie la obligarea operatorului de a lua măsuri rapide şi eficiente pentru remedierea disfuncţionalităţilor, care, în prezent, se manifestă în diferite zone de reţea de joasă tensiune şi care pot provoca deprecierea echipamentelor electrocasnice, precum şi generarea de disconfort clienţilor”, potrivit unui comunicat al ANRE.
Sursa: forbes.ro