Șemineul decorativ arată spectaculos, costă puțin și se poate monta chiar și la bloc

Cele mai importante beneficii ale unui semineu electric sunt designul spectaculos, prețul mic de achiziție și posibilitatea de a fi montat oriunde, chiar și într-un apartament la bloc. Și pentru că nu toți ne permitem din punct de vedere al bugetului sau al spațiului, montajul unui șemineu tradițional, totuși, ne putem bucura de experiența momentelor speciale la gura unui foc de lemne generat virtual, în propria sufragerie.

În funcție de stilul și particularitățile locuinței, dar și de preferințele fiecărui client în parte, meșterii cu peste două decenii de comercializare și montaj soluții alternative de încălzire de la PEFOC, ne propun o gamă întreagă de modele unice de șeminee decorative premium, electrice sau bioșeminee cu ethanol, care respectă cele mai înalte standarde de calitate, design și performanță, la prețuri mult mai mici decât șemineul tradițional pe lemne.

Bioșemineul, cunoscut și sub denumirile de șemineu cu bioetanol, șemineu cu etanol sau șemineu fals este un model de șemineu care folosește ca și combustibil o soluție ecologică, prietenoasă cu mediul înconjurător și sănătatea celor din jur: bio-etanol sau alcool denaturat. Datorită acestui fapt, remarcăm deja și primele avantaje în comparație cu o soluție de încălzire pe bază de combustibili fosili – bioșemineul arde cu flacără curată, nu necesită un coș de fum și poate fi montat oriunde în locuință sau la exterior.

Așadar, fără emisii nocive, miros deranjant sau depuneri de cenușă, instalarea unui bioșemineu este posibilă în orice loc din cameră, grădina ta sau terasa unui restaurant, putând funcționa doar cu rol decorativ, fără funcția de încălzire. Practic, indiferent de anotimp și vremea de afară, te poți bucura de atmosfera magică, tipică unui semineu pe lemne veritabil, dar fără inconveniențele legate de mentenanță, curățenie sau gestionarea lemnelor de foc.

Aceleași beneficii le regăsim și în cazul șemineelor electrice PEFOC, ce reușesc să reproducă atmosfera unui șemineu tradițional în confortul propriului tău apartament de la bloc, dar fără dezavantajele specifice. Șemineele electrice de apartament sunt echipate cu un panou special din sticlă unde, imaginea flăcării este afișată printr-o proiecție virtuală de lumină (tehnologie LED 3D). De îndată ce l-ați conectat la sursa de electricitate, șemineul este gata de utilizare, oferindu-vă posibilitatea să vă bucurați de experiența unei călătorii în timp, cu mintea la soba sau șemineul pe lemne din căsuța călduroasă a bunicilor, unde obișnuiați să vă petreceți vacanțele de iarnă din copilărie.

Consumul de energie al unui șemineu electric, depinde în totalitate de caracteristicile pe care le utilizați. Dacă folosiți șemineul doar pentru decor, atunci consumul de energie va fi asemenea celui consumat de un singur bec economic. Șemineele electrice sunt multifuncționale, ușor de montat și extrem de versatile. De exemplu, puteți regla căldura pe diferite nivele sau puteți să o opriți de tot, vă puteți juca cu forma, luminozitatea și frecvența flăcărilor virtuale și toate acestea, cu o simplă acționare din telecomandă.

În gama propusă de meșterii sibieni de la Pefoc.ro, pe lângă modelele de șemineu electric prevăzute cu sistem audio, ce reușesc să reproducă fidel, inclusiv zgomotul generat de lemnele care ard domolit pe foc, ai la dispoziție direct din stoc propriu, peste 9000 de produse – șeminee clasice pe lemne, șeminee pe gaz, sobe noi cu aspect rustic, modern sau elegant, coșuri premium de fum, modele inedite de termosemineu peleti cu consum redus și randament superior, grătare ceramice și o sumedenie de accesorii și materiale de construcții, specifice universului fascinant al soluțiilor termice alternative.

PEFOC pune la dispoziție echipe de montatori profesioniști cu experiență dovedită, asigură transportul în orice loc din țară, sigur și rapid, în maximum 48 de ore de la confirmarea comenzii – practic, tu pui pe foc, noi facem tot!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *