FOTO! O elevă din Botoșani și-a lansat a treia carte, la numai 16 ani

O elevă de 16 ani din municipiul Botoșani și-a lansat, sâmbătă, cea de-a treia carte. Marieva A Demetrescu, care este elevă a Liceului de Artă ”Ștefan Luchian” , a lansat volumul  „Șapte muze cu a opta repetată”, carte ce adună șapte ființe devenite muze pentru poetă, fiecare având o parte scrisă, prin poezii, și ilustrată de Maria Amarinei, tânără artistă, elevă la acelaşi liceu.

Seara a fost „o lansare de carte în rochia bunicii”, bunica autoarei, profesoara Liliana Ursache, plecând la Ceruri în luna martie a acestui an. Ei i-a fost dedicat întregul eveniment, întrucât  a fost „călăuza pe drumul artei și, înainte de toate, al vieții” pentru tânăra artistă.

La eveniment au participat zeci de persoane, printre care și primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei şi  cunoscutul eminescolog Lucia Olaru Nenati. Seara a avut partea sa de armonie muzicală, autoarea performând pe scenă în acompaniamentul de pian al lui Adrian Mircescu, elev la același liceu, iar momentele de recitare au aparținut Mirunei Viziteu, elevă și membră a trupei de teatru Drama Club a Colegiului National „A. T. Laurian”. Bucurându-se de un mare succes, întreaga lansare s-a finalizat printr-o sesiune de autografe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *