Promovabilitatea la Evaluarea Națională în județul Botoșani, în creștere cu doar 0,10% față de rezultatele inițiale

Ministerul Educației a publicat astăzi, 4 iulie, pe site-ul dedicat, evaluare.edu.ro, rezultatele finale obținute după soluționarea contestațiilor de absolvenții clasei a VIII-a care au susținut probele Evaluării Naționale (22 – 25 iunie 2021).

Potrivit Inspectoratului Școlar Județean, la nivelul județului Botoșani, în urma reevaluării lucrărilor contestate, proporția candidaților cu medii mai mari sau egale cu 5 (cinci) este de 67,90% (2060 de candidați), în creștere cu 0,10% față de rezultatele inițiale (67,80%). Nu sunt candidați care au obținut media generală 10.

La proba de Limba și literatura română, 2418 de candidați (79,40%) au încheiat examenul cu note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 2 candidați au obținut nota 10. La Matematică, 1783 de candidați (58,7%) au primit note mai mari sau egale cu 5 (cinci), iar dintre aceștia, 19 candidați au obținut nota 10.

Evaluarea Națională a elevilor de clasa a VIII-a reprezintă modalitatea de evaluare sumativă externă a competențelor dobândite pe parcursul învățământului gimnazial. Media de admitere constituie criteriu pentru admiterea în învățământul liceal de stat, fiind media ponderată între media generală obținută la Evaluarea Națională (cu o pondere de 80%) și media generală de absolvire a claselor din gimnaziu (cu o pondere de 20%)”, a declarat Ana Maria Loghin, purtătorul de cuvânt al IȘJ.

În prima etapăde repartizare computerizată și admitere în învățământul liceal de stat din acest an, completarea opțiunilor în fișele de înscriere de către absolvenții clasei a VIII-a și de către părinții acestora, asistați de diriginții claselor a VIII-a, se va derula în perioada 16 – 22 iulie. Repartizarea computerizată a candidaților din seria curentă, precum și a celor din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului școlar 2021-2022 va avea loc în data de 24 iulie.

Un raport detaliat privind rezultatele finale consemnate în acest an la Evaluarea Națională a absolvenților de clasa a VIII-a este disponibil aici.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *