Românii care au peste 40 de ani pot beneficia gratuit de un set de consultații și analize medicale de prevenție

analize laboratorRomânii care au peste 40 de ani pot beneficia de joi, gratuit, de un set de consultații și analize medicale de prevenție. Președintele Casei Naționale de Asigurări de Sănătate spune că laboratoarele vor fi obligate să facă aceste investigații chiar dacă nu mai au bani prevăzuți pe luna respectivă, pentru că le vor fi decontate în perioada următoare. Consultațiile de monitorizare sunt în sarcina medicilor de familie, potriit StirileProtv.ro.

Cei care au împlinit 40 de ani vor beneficia de un set de trei consultații oferite de medicul de familie, în baza cărora se pot prescrie și anumite analize medicale gratuite.

Adrian Gheorghe, președinte CNAS”De exemplu, analize de laborator ca parte a evaluării pe care o face, aceste consultaţii vor fi decontate din fond peste valoarea de contract pe care o au furnizorii de paraclinice, deci, practic, vor fi suplimentate sumele, astfel încât pacienţii care trec prin acest proces al consultaţiei preventive să nu întâmpine niciun obstacol în efectuarea analizei prescrise de medic.″

Așa că pacienții nu pot fi refuzați pe motiv că s-au terminat fondurile. Laboratoarele vor face analizele, iar banii vor fi recuperați luna următoare.

Concret, setul de monitorizare va cuprinde trei întâlniri cu medicul de familie.

Prima se va numi evaluarea factorilor de risc. Pacientul va completa un chestionar despre starea sa de sănătate, dacă suferă de anumite boli, dacă prezinta anumiți factori de risc, de pildă, dacă fumează și dacă cineva din familie a avut o anumită afecțiune, la care ar putea fi predispus.

A doua consultație se numește ″intervenţia asupra factorilor de risc″⁣. Aici, în cazul în care într-o familie există o persoană care are, de exemplu, hepatită ori diabet, persoanei care face consultația i se vor da sfaturi care să diminueze riscul de a se îmbolnăvi și ea.

Iar a treia consultație este cea de monitorizare.

Andrei Anastasiu, doctor: ”Din păcate, pentru că ne lipsește un stil de viață sănătos, prevalența bolilor cronice crește mult în jurul vârstei de 50 de ani și ar fi minunat să prindem din timp aceste afecțiuni cu programe de screening. În acest fel pacientul nu va mai ajunge în faza de stare a bolii când uneori este prea târziu.″

Modelul prevenției de la 40 de ani este întâlnit de multă vreme în alte țări, cum ar fi Marea Britanie.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *