Două avertizări Cod galben pentru județul Botoșani

Meteorologii au emis, vineri, două avertizări de Cod galben pentru județul Botoșani. Prima avertizare de ploi este valabilă între 2 iulie, ora 10:00 – 2 iulie, ora 23:00. În intervalul menționat, în nordul Moldovei, jumătatea de vest a Munteniei, sudul Crișanei, sud-vestul Transilvaniei și pe arii restrânse la munte, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse ce vor avea și caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și izolat grindină. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși local 25…35 l/mp.

A doua avertizare este valabilă între 2 iulie, ora 23:00 – 3 iulie, ora 10:00. Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică temporar accentuată.  În intervalul menționat, în Maramureș, nordul Crișanei și al Transilvaniei și local în Moldova, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată și se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat grindină.
În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 25…30 l/mp și izolat 40…50 l/mp.


      

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *