Românii îi sărbătoresc pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Ce se întâmplă dacă tună și fulgeră pe 29 iunie

Biserica Ortodoxă îi sărbătorește pe 29 iunie pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel. Sfântul Apostol Petru era copilul lui Iona și fratele Sfanțului Apostol Andrei. Sfântul Apostol Pavel, cunoscut mai întâi sub numele de Saul (cel dorit), s-a născut la Tars, capitala provinciei Cilicia din Asia Mica. Există mai multe ritualuri și obiceiuri care sunt urmate în această zi. Începând cu această zi, cucul şi privighetorile nu mai cântă. Tot de marți, Sânpetru pocneşte din bici, iar scânteile care apar cu acest prilej se transformă în licurici, care-i călăuzesc pe călătorii rătăciţi pe drumuri de munte sau în pădure.

Pentru sporul casei şi pentru sănătate, se respectă tradiţia Moşilor de Sânpetru şi se sfinţesc la biserică pachete cu colaci, lumânări, mere dulci şi mere acrişoare; apoi, aceste ofrande se împart oamenilor săraci. Oamenii pistruiaţi trebuie să se spele pe faţă cu apă la miezul nopţii, când cântă cocoşul. Tradiţia spune că respectând acest ritual, pistruii nu se mai înmulţesc .

Dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinţilor Apostoli, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Potrivit tradiţiei populare, se respectă sărbătoarea lupilor: nu se pun capcane şi lupii nu se alungă cu focuri de armă, pentru că aceste animale sălbatice să fie îmblânzite şi să nu fure vitele din gospodării.

În această zi, în mediul rural există obiceiul că mamele să pregătească şi să dăruiască talismane pentru fiicele lor (o punguţă roşie în care se păstrează câte un căţel de usturoi şi frunze de pelin). Talismanul este purtat timp de trei zile pentru că fetele să fie apărate de farmece şi de iele, care le-ar fura norocul.

Ce nu ar trebui să mânânce femeile în această zi

Lumea vorbește că  în ziua Sfinţilor Petru şi Pavel, privighetorile şi cucii nu mai cântă şi se transformă în şoimi, ei revenind la forma iniţială în ziua de Buna Vestire, iar femeile nu ar avea voie să mănânce mere până în această zi, că să fie sănătoase.

“Din respect pentru rudele din familie, trecute la viaţa veşnică, prin tradiţie, fetele şi femeile tinere nu au voie să mănânce mere până în ziua praznicului, pentru a nu-i supăra pe cei trecuţi de ultimul hotar al vieţîi. După această zi, tinerele fete au voie să mănânce mere; în schimb, vârstnicele din familie „au dezlegare” la  mere abia la sărbătoarea Sfântului Ilie”, explică părintele Eugen Ramon Ilie, paroh la biserica Sfinţîi Împăraţi „Constantin şi Elena” din Călăraşi.

Sursa: antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *