Noi servicii medicale decontate pe asigurarea de sănătate de la stat, valabile de la 1 iulie

Persoanele asigurate vor beneficia de noi servicii decontate de Casa Națională de Asigurări de Sănătate, de la 1 iulie. Guvernul a aprobat sâmbătă, 26 iunie, hotărârea privind pachetele de servicii şi contractul-cadru care reglementează condiţiile acordării asistenţei medicale, a medicamentelor şi a dispozitivelor medicale, se arată într-un comunicat CNAS.

Conform CNAS, printre noile reglementari se numără și asigurarea unui pachet de prevenție comprehensiv pentru adultul asimptomatic cu vârstă de peste 40 de ani, care prevede până la trei consultații pentru evaluarea riscului, intervenția asupra factorilor și obiceiurilor de viață care determină riscurile, precum și monitorizarea pacienților. Pentru a asigura accesul la investigațiile recomandate de medicul de familie în cadrul consultațiilor de prevenție, acestea pot fi efectuate de furnizori aflați în relație contractuală cu casele de asigurări de sănătate și peste valoarea de contract.

Totodată, a crescut numărul consultațiilor la domiciliu acordate de medicul de familie pentru un asigurat înscris pe lista proprie. Astfel, de la 1 iulie se decontează o consultație la domiciliu pe lună pentru toate tipurile de afecțiuni cronice/asigurat.Pacienții cu afecțiuni cronice pot beneficia în continuare de consultații la distanță, iar terapiile psihiatrice și serviciile furnizate de psiholog și logoped pot fi acordate și la distanță.

A fost introdusă o nouă consultație la domiciliu pentru urmărirea lăuzei la 4 săptămâni de la naștere, în plus față de consultația la domiciliu de care aceasta beneficiază la externarea din maternitate.

Medicii de familie pot acorda noi servicii, conform curriculei de pregătire, pentru pacienții din listele proprii: spirometrie, măsurarea ambulatorie a tensiunii arteriale timp de 24 de ore, măsurarea indicelui de presiune glezna – brat, efectuare și interpretare EKG pentru monitorizarea bolilor cardiovasculare confirmate. Spitalele private vor fi obligate să prezinte pacientului, înainte ca acesta să se interneze, un deviz estimativ al costurilor, valabil 5 zile lucrătoare.

Sursa: antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *