Peste 70% dintre victimele traficului de persoane din România sunt minori. Botoșaniul, printre județele în care traficanţii îşi racolează victimele

Peste 70% dintre victimele traficului de persoane au vârste cuprinse între 15 și 19 ani, iar traficanții aleg în special anumite zone din țară, de unde își racolează victimele. Potrivit analizelor realizate de către Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane, peste 70% dintre victime sunt minori, fie băieți fie fete, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani.

Interesul ridicat al traficanților, pentru aceste categorii de vârstă, ar fi unul dintre motive, dar și ușurința cu care victimele mai mici sunt manipulate și recrutate și nivelul de educație. Conform acestei analize, 68% dintre victime sunt neșcolarizate sau au doar școala generală absolvită. Totodată, exploatarea sexuală este prima în scopul traficului de persoane, dar și exploatarea prin muncă sau exploatarea în scopuri de cerșetorie. Conform statisticilor, exploatarea sexuală rămâne totuși prima pe listă.

În ceea ce privește topul județelor din care sunt exploatate victimele, Doljul și Iașul sunt în capul listei.

Topul județelor din care se recrutează victimele

În 2019, topul județelor din care se recrutează victime în scopul traficului de persoane arăta așa:

  • Dolj – 57% dintre victime au fost minore, localitatea cu cea mai ridicată frecvenţă – Craiova
  • Iași – aproape jumătate dintre victime sunt minore, cele mai multe dintre ele au fost exploatate sexual. Localitatea cu cea mai ridicată frecvenţă – Paşcani
  • Bacău
  • Mureș
  • Botoșani

În 2020, topul județeleor din care se recrutau cele mai multe victime pentru traficul de persoane arăta astfel:

  • Galați
  • Iași
  • Bacău
  • Dolj
  • Timiș (s-a dublat numărul victimelor provenite din această zonă, faţă de anul 2019)

Destinația traficului de persoane

Cele mai  multe victime ajung în afara țării, în state precum:

  • Marea Britanie
  • Germania
  • Italia
  • Spania
  • Suedia
  • Franța

Modalitatea de recrutare a victimelor în anul 2020 respectă tiparul anului anterior, acela al încrederii în cunoștințe, prieteni, familie. Astfel, peste 80% dintre victime au fost recrutate în mod direct.
Ca o consecință a măsurilor de restricție impuse de pandemie, internetul a fost cel mai utilizat instrument de socializare, acest fapt conducând la creșterea numărului de victime recrutate prin acest mijloc de comunicare și informare, se mai arată în analiza ANITP.

Sursa: antena 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *