Primarul municipiului Botoșani, după ce Ministerul Dezvoltării a anunțat că nu mai are bani pentru investiții: Suntem într-un impas foarte mare

Primăria Botoșani ar trebui să suporte din bugetul local 2 milioane lei pentru finalizarea investițiilor pentru care Ministerul Dezvoltării a anunțat că nu mai are bani. Primarul municipiului Botoșani, Cosmin Andrei, a declarat că bugetul local nu poate acoperi această sumă, care nu a fost luată în calcul la începutul anului și că în plus va pune în dificultate și pe constructorii cu care s-au semnat contractele.

La nivelul municipiului Botoșani sunt 19 contracte aflate în derulare prin Programul Național de Dezvoltare Locală, pentru care s-au sistat fondurile de la nivel central.

Am primit adresă de la Ministerul Dezvoltării prin care ni se transmite că nu mai sunt bani pentru continuarea Programului Național de Dezvoltare Locală, pentru care pentru Primăria Botoșani presupune reabilitarea unor instituții de învățământ pentru autorizare la securitate la incendiu. Municipiul Botoșani are în acest moment 19 contracte semnate pentru reabilitarea acestor școli și grădințe , iar diferența de preț față de ceea ce a dat Ministerul Dezvoltării și ceea ce mai avem de rezolvat o reprezintă  suma de 2 milioane lei, bani pe care trebuie să-i suportăm, conforma adresei primite, din bugetul local. Există un impediment pentru a face rectificare bugetară și pentru a face plăti, pentru că avem bugetul aprobat la începutul anului fără a prevedea aceste sume pe care era normal să le decontăm de la Ministerul Dezvoltării. Suntem într-un impas foarte mare pentru că punem în dificultate și agenții economici care au participat la licitație și care au contracte semnate cu noi. O parte din contracte sunt finalizate sau în curs de finalizare, dar mai sunt instituții de învățământ unde mai aveam nevoie de timp pentru a finaliza lucrările. mă refer la Grădinița Șotron , LIceul Dimitrie Negreanu, Grădinița 23, Liceul Tehnologic Petru Rareș, Grădinița 22, Școala 7, Liceul Alexandru cel Bun”, a precizat primarul municipiului Botoșani.

Acesta își exprimă speranța ca guvernanții să revină asupra acestei adrese și să fie decontate sumele în continuare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *