Amendă usturătoare pentru un tânăr din Botoșani, care a fost oprit în trafic de polițiști. S-a ales și cu dosar penal

21 iunie 2021

Un tânăr, în vârstă de 19 ani, din municipiul Botoșani s-a ales cu dosar penal, dar și cu o amendă usturătoare, după ce a fost oprit în trafic, în noaptea de sâmbătă spre duminică, în municipiul Suceava. Daniel H. conducea un Audi A4 și a fost oprit de oamenii legii pentru un control. Oamenii legii au descoperit că acesta figurează cu dreptul de a conduce „cu restricții-suspendat”.

De asemenea, botoșăneanul a fost sancționat contravențional întrucât autoturismul avea montate pe geamurile din față folii neomologate și pentru faptul că nu a folosit centura de siguranță în timpul mersului, cu amendă de 2900 lei.

S-a întocmit dosar penal privind comiterea infracțiunii de „conducerea unui vehicul fără permis de conducere””, arată IPJ Suceava.

Alte stiri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reproducerea totală sau parțială a materialelor este permisă numai cu acordul expres al Botosaninews.ro.
© Copyright Botosaninews.ro | Gazduit de SpeedHost.ro | Realizat de DowMedia