Sâmbătă, moșii de vară. Ce trebuie să facă toți creștinii

Sâmbătă sunt Moşii de vară sau de Rusalii. Uite ce spune tradiţia despre morţi şi de ce este bine să dormiţi acasă de Rusalii. Moşii de vară sau de Rusalii se ţin cu o zi înainte de Pogorârea Sfântului Duh, sau Rusaliile. Aceasta este a doua mare sărbătoare dedicată morţilor, după cea a moşilor de iarnă.

În această zi se dau de pomană diferite vase de lut, porţelan sau lemn, umplute cu lapte, vin sau apă şi decorate cu flori.

În unele zone din Bucovina au loc diferite ritualuri de pomenire a morţilor în cimitire, asta după ce mormintele au fost curăţate şi împodobite. La porţile cimiterelor oamenii se adună şi întind o masă mare, care este sfinţită mai întâi de un preot, după care se trece la ospăţ.

Tot sâmbătă au loc parastasele, adică slujbe de pomenire a celor adormiţi, trupul mortului fiind simbolizat prin colivă. După parastas, ofrandele aduse în cinstea morţilor se împart celor săraci sau străinilor, căci se spune că nu este bine să dai din pomană rudelor.

Mâncarea dată spre pomenirea celor de dincolo trebuie să fie caldă, pentru ca mirosul bucatelor să ajungă pe lumea cealaltă, iar morţii să se sature.

Prin Muntenia mâncarea dată de pomană este pusă în vase de lut noi, în care sunt aşezate toate mâcărurile preferate de răposaţi. Tot spre pomenirea lor sunt oferite şi căni cu vin, suc sau apă cu miere.

În alte părţi ale ţării mormintele sunt împodobite cu flori de tei şi frunze de nuc, sunt aprinse lumânări şi se dau de pomană căni decorate cu flori de tei, în care se pun vin, lapte sau cireşe.

De Moşii de vară sufletele morţilor merg pe Valea cu Dor, acolo unde fiecare răposat găseşte bucatele primite de pomană până la Pogorârea Sfântului Duh. Tot în această zi oamenii duc la biserică flori de tei şi frunze de nuc, care sunt binecuvântate de preot, după care sunt luate acasă şi aşezate la icoane, pentru ca locuinţa să fie ferită de de boli şi ghinioane.

Femeile nu muncesc de Moşii de vară, căci ştiu că le amorţesc mâinie şi nu vor mai avea spor în veci. În această zi se aruncă din pragul casei o crenguţă cu flori de tei sfinţită, pentru ca gospodăria să fie ferită de ploi aprige sau furtuni.

Cei care cunosc tradiţia nu merg niciodată să doarmă în altă parte în noaptea de sâmbătă spre duminică, întrucât ştiu că altfel vor avea probleme mari în viaţă. Nici seara nu mai merg la fântână şi se feresc de răscruci de drumuri, căci pe aici trec duhurile rele.

Sursa: RomâniaTV.net

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *