Avertizare meteo de ultimă oră! Județul Botoșani, sub un nou Cod galben de vreme rea

Meteorologii au emis, vineri dimineață, o avertizare Cod galben pentru județul Botoșani, valabilă între 18 iunie, ora 10:00 – 19 iunie, ora 23:00. Fenomene vizate: ploi însemnate cantitativ, instabilitate atmosferică.

În intervalul menționat în Muntenia, Moldova, Oltenia și în Dobrogea și în cea mai mare parte a Transilvaniei va ploua însemnat cantitativ și vor fi perioade cu manifestări de instabilitate atmosferică. Aversele vor avea și caracter torențial, pe alocuri vor fi însoțite de descărcări electrice și de intensificări de scurtă durată ale vântului. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor depăși 20…30 l/mp și pe arii restrânse 40…50 l/mp.

 Fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala pe alocuri și în celelalte regiuni. Vremea se va menține în general instabilă până la începutul săptămânii viitoare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *