VIDEO Elevă de 14 ani, bătută crunt de două colege. Polițiștii au deschis o anchetă

Poliţiştii din oraşul Sânnicolau Mare au deschis dosar penal pentru lovire şi alte violenţe, după ce în spaţiul public au apărut imagini în care o elevă de 14 ani este agresată de alte două colege.

″În urma apariţiei în mediul online a unor imagini video care surprind scene de violenţă, din data de 15 iunie, în care o minoră în vârstă de 14 ani a fost agresată de către alte două adolescente de 12 ani şi 14 ani, la nivelul Poliţiei Oraşului Sânnicolau Mare se află în lucru un dosar penal întocmit sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe, în care se efectuează cercetări pentru stabilirea situaţiei de fapt şi luarea măsurilor legale care se impun”, a transmis, joi, Poliţia Timiş, potrivit StirileProtv.ro.

Şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Timiş, Marin Popescu, a anunţat că o comisie cercetează cazul.

În urmă cu 10 zile, Marin Popescu a demis conducerea Liceului Alimentar din Timişoara, unde a fost filmat un caz similar, de bullying, asupra unei eleve cu nevoi speciale, comis de către colegele de clasă într-o sală de laborator, în care nu se afla în acel moment niciun cadru didactic. El atrăgea atenţia că la sfârşit de an şcolar poate creşte numărul unor astfel de agresiuni, iar profesorii nu trebuie să se concentreze doar pe pregătirea examenelor de Evaluare Naţională şi Bacalaureat, în detrimentul siguranţei elevilor.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *