Tânăr reținut de polițiștii botoșăneni după ce și-a amenințat familia. Avea ordin de protecție, însă l-a încălcat

Polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 1 Botoșani au emis, miercuri, ordonanță de reținere pentru 24 de ore pe numele unui tânăr de 25 de ani, din comuna Blândești, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de amenințare, violență în familie și încălcarea ordinului de protecție, a declarat Delia Nenișcu, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean.

Potrivit sursei citate, pe 15 iunie, acesta s-a deplasat la domiciliul său și și-ar fi amenințat membrii de familie cu acte de violență, deși pe numele său era emis un ordin de protecție din, data de 29 ianuarie a.c., prin care îî era interzis să se apropie de aceștia.

Tânărul a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Botoșani , urmând ca în cursul zilei de astăzi să fie prezentat în fața instanței de judecată cu propunere de arestare preventivă”, a precizat Nenișcu.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com