Măsura aleasă de autorități pentru prevenirea accidentelor din zonele Cornișa și Alfa Land. Ce modificări ar mai putea apărea în trafic

Autoritățile au propus luarea unor măsuri pentru prevenirea accidentelor care au loc tot mai frecvent în zonele Cornișa și Alfa Land. Prefectul județului Botoșani, Dan Nechifor, a declarat că a purtat discuții cu reprezentanții Poliției și s-a decis crearea unor separatoare de benzi pe toată lungimea de drum de la Dedeman și până la intersecția cu șoseaua de centură, dar și pe toată lungimea drumului de la Alfa Land.

„În ceea ce privește traficul și acele elemente care se întâmplă destul de des în zona Dedeman și în zona Alfa Land, în comisia de sistematizare, colegii de la Inspectoratul Județean de Poliție au cerut separatoare de beton pe toată lungimea de drum de la Dedeman și până la sensul giratoriu și pe toată lungimea drumului la Alfa Land. Și aici ne izbim de aceeași problemă, de finanțarea acestei investiții pe care ar trebui să o facă Primăria Botoșani. Colegii de la Inspectoratul de Poliție au întocmit adrese în acest sens către Primărie”, a declarat prefectul Dan Nechifor.

Totodată se are în vedere semnalizarea corespunzătoare a tuturor trecerilor de pietoni din municipiul Botoșani, 26 fiind cu probleme, dar și cocoașe pentru reducerea vitezei. Pentru luarea acestor măsuri însă este nevoie de suportul logistic și financiar din partea Consiliului Local al Primăriei municipiului Botoșani.

One thought on “Măsura aleasă de autorități pentru prevenirea accidentelor din zonele Cornișa și Alfa Land. Ce modificări ar mai putea apărea în trafic

  1. ….se pare ca au uitat de intersectia de la ROSIORI !
    sunt cele mai grave accidente din tot istoricul pronblemei!
    dar asa e facem doar o parte !
    de ce ??
    romaneste rezolvam dor 1/2 grav …domnule prefect !
    esti in slujba comunitatii sau noi in la dispozitia voastra??

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com