Trei licee din județul Botoșani primesc 540.000 lei de la Ministerul Agriculturii pentru investiții

Trei licee cu profil agricol din județul Botoșani primesc finanțare de la Ministerul Agriculturii. Este vorba de Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani, Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni și Liceul Tehnologic „Demostene Botez” Trușești , care vor primi, în acest an, 540.000 de lei pentru investiții specifice și asigurarea unor cheltuieli materiale, deci câte 180.000 lei fiecare liceu agricol.

Toate cele trei unități de învățământ au depus proiecte și draft-uri de buget care au fost aprobate pentru finanțare. Fiecare liceu a depus proiecte pe ceea ce ar avea nevoie. De exemplu, Liceul Trușești vrea să achiziționeze un tractor, iar celelalte două utilajele necesare echipării tractoarelor pe care le-au luat anul trecut. Deci, vorbim de echipamente și tehnică pentru punerea în aplicare a normei didactice specifice agriculturii”, a declarat Cristian Delibaș, directorul Direcției pentru Agricultură Județeană (DAJ) Botoșani.

Cele trei licee au trecut în subordinea Ministerului Agriculturii prin intermediul DAJ Botoșani în urmă cu doi ani. La finele anului trecut, liceele cu profil agricol din județ au primit dotări în valoare de 525.000 de lei. Astfel, Liceul Tehnologic „Petru Rareș” Botoșani și Liceul Tehnologic „Alexandru Vlahuță” Șendriceni au primit câte un tractor românesc și dotările necesare tehnologiei de lucru, în timp ce Liceul Tehnologic „Demostene Botez” Trușești a primit dotările necesare înființării fermei didactice și pentru două laboratoare de profil agricol.

Este o colaborare benefică ambelor părți, cea dintre Ministerul Agriculturii și liceele tehnologice cu profil agricol din județul Botoșani.  Fiecare dintre părți aduce plusvaloare acestui parteneriat: Ministerul Agriculturii prin dotarea bazei materiale a liceelor în cauză, iar unitățile de învățământ vin cu resursa umană de calitate și absolvenții ale căror certificate de calificare profesională îi vor face să lucreze, în continuare, în domeniul agricol”, a declarat, pe de altă parte,  Daniel Botezatu, inspectorul școlar general al ISJ Botoșani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *