Anunţ pentru cei care au centrală de apartament. Cât ar putea plăti în plus

Românii care au centrala termică sau care vor să-şi instaleze una curând trebuie să ştie că nu peste mult timp ar putea plăti o taxă anuală ce depăşeşte 200 de euro.  În contextul dezbaterilor despre reducerea emisiilor de carbon, taxa ar putea ajunge la 800 de lei. Cel puţin asta se arată într-o analiză a Asociaţiei Energia Inteligentă. Sursa citată subliniază că sistemele de încălzire centralizată au eșuat în România din cauza managementului defectuos. Astfel, dintre cele 330 de localități cu sisteme de încălzire centrală în anul 1990 (n.r. – peste 3,5 milioane de locuințe), în prezent astfel de sisteme există doar în 37 de localități (n.r. – 1,2 milioane de locuinte), scrie evz.ro.

Totuşi, din punctul de vedere al posibilităţilor tehnice, majoritatea nu mai pot asigura necesarul de apă caldă și căldură. Nu mai miră pe nimeni că populația a fost direcţionată în ultimii 20 ani spre utilizarea gazelor naturale.

„Aceste centrale individuale poluează mai mult decât o centrală comună, cu tehnologie actuală, pentru mai mulți consumatori. De exemplu, pentru un bloc cu 6 scări și 10 etaje, costurile cu centralele individuale sunt mai mari cu până la 25% față de costurile cu o centrală comună.

De asemenea, pentru același exemplu, emisiile de CO2 sunt mai ridicate prin folosirea centralelor individuale decât prin folosirea unei centrale de bloc.

Până nu demult certificatele de CO2 aveau un preț de 2-3 euro/t CO2, ceea ce ar fi dus la un cost mic pentru consumator casnic și s-a putut neglija. În momentul de față, la un cost de 55 euro/t CO2, nu cred că se va mai neglija mult timp aplicarea unitară a taxării emisiilor de CO2 (consumatorii de energie termică produsă în CET-uri plătesc taxe pe CO2, iar consumatorul de energie termică produsă individual în centrale proprii nu plătește taxe pe CO2, deși în unele cazuri emisiile de CO2 ale celor din urmă sunt mai mari decât în cazul producerii energiei termice în regim centralizat).

Taxe de peste 1.000 de lei

Estimăm că în prezent costul suplimentar pe care l-ar achita un consumator casnic cu centrală termică de apartament dacă s-ar aplica și acestora taxa pe CO2 ar ajunge la cca. 825 lei/an.

Referitor la emisiile de noxe ale centralelor montate în apartamente, cu coşuri de fum individuale, există studii care arată că aceste emisii de carbon pot să ajungă în apartamentele alăturate și se recomandă construcția unor coșuri de fum care să disperseze emisiile și să evite total posibilitatea acestora să ajungă în interiorul locuințelor.

Costul suplimentar pe care l-ar achita un consumator casnic cu centrală termică de apartament dacă s-ar aplica obligativitatea de a-și construi și asigura mentenanța coșurilor ar ajunge până la 250 lei/an”, arată Asociaţia Energia Inteligentă.

Aceiaşi specialişti au remaract că interzicerea montării centralelor termice nu este o opțiune. Totuşi, ei subliniază că românii interesaţi de centrale termice de apartament trebuie să se aştepte la costuri mai mari generate de politicile de reducere a emisiilor de carbon, dar şi denoile standarde de construcție și montaj.

One thought on “Anunţ pentru cei care au centrală de apartament. Cât ar putea plăti în plus

  1. Un pensionar cu 1000 de lei pensie să mai plătească circa 80 de lei în plus . Felicitări Asociația energie Inteligentă !!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *