S-a semnat contractul pentru Lotul 2 din drumul strategic. Președintele Consiliului Județean: Nu avem nicio zi de pierdut!

Joi, la sediul Consiliului Județean Botoșani, s-a semnat unul dintre cele mai importante contracte din administrative din istoria recentă a județului: modernizarea Lotului 2 din drumul strategic.  În lungime de 51,194 kilometri și format din tronsonul Răuseni – Todireni – Albești – Trușești – Dângeni – Hănești (DJ 282), Lotul 2 a fost adjudecat de asocierea Cornell’s Floor – Construct Com – Test Prima – Autotehnorom. Valoarea licitată este de 208.355.380,47 lei cu TVA, potrivit unui comunicat remis de Consiliul Județean.

Valoarea totală a proiectului, care include și celelalte cheltuieli – proiectare, dirigintare, taxe, TVA, etc – este de 475,5 milioane lei. Din această sumă, contribuția CJ este o treime, mai exact 158 milioane lei.

Prin Axa strategică, vorbim de modernizarea a peste 100 de kilometri de drum, adică aproximativ 16% din întreaga rețea de drumuri județene a Botoșaniului. În prezent, 32 de kilometri sunt din piatră, iar restul au o îmbrăcăminte asfaltică ușoară, a cărora stare este rea și mediocră.

„Este un proiect major, generos și care va contribui din plin la dezvoltarea regiunii de sud a județului. Este o lucrare mare, finanțată prin fonduri europene, dar pentru care și efortul bugetar pe care-l va face Consiliul Județean Botoșani este unul important. Așa cum am mai spus, drumul strategic este principala mea prioritate, drept dovadă fiind faptul că de când am preluat mandatul de președinte al Consiliului Județean, împreună cu echipa de conducere și cu specialiștii instituției implicați în acest proiect, am făcut tot ce este omenește și legal posibil ca să ajungem cât mai repede la acest moment, al semnării contractului de lucrări. Și iată că, ceea ce nu s-a putut în ultimele două mandate, cu voință, determinare și aplicare asupra problemelor, am rezolvat în aceste șapte luni care s-au scurs de la preluarea conducerii Consiliului Județean Botoșani”, a declarat Doina Federovici.

Totodată, președintele Consiliului Județean Botoșani le-a cerut constructorilor să urgenteze toate procedurile birocratice, pentru ca săptămâna viitoare să le fie predat amplasamentul și să se poată semna ordinul de începere a lucrărilor.

„Prin semnătura pe care au pus-o astăzi pe contract, constructorii s-au angajat în fața botoșănenilor că vor termina modernizarea acestui sector de drum la timp, în termenii prevăzuți de graficul de lucrări, că vor face treabă de calitate, care să reziste peste ani și care să reprezinte o adevărată carte de vizită pentru firmele lor. Nu avem nicio zi de pierdut!”, a conchis Doina Federovici.

Pe 12 mai, Consiliul Județean a predat constructorilor loturile 1 și 3, demarând astfel lucrările care vor trebui finalizate în 24 de luni.

Lotul 1, în lungime de aproximativ 30 kilometri, este format din două tronsoane Șipote (jud. Iași) – Rediu – Răuseni – Călărași, respectiv Dângeni – Mihălășeni. Lucrările de modernizare se ridică la 112,4 milioane de lei, inclusiv TVA, și vor fi efectuate de asocierea dintre firmele Danlin XXL și Dragos Invest. Aici, constructorul a decapat deja asfaltul și s-a început lărgirea drumului de pe unul din cele două tronsoane.

Lotul 3, de 26 de kilometri, pe relația Blândești – Cerchejeni – Sulița (Cheleș) – Lunca Cernești – Todireni, va fi modernizat de asocierea formată din Frasinul și Dimex. Valoarea lucrărilor contractate este de 103 milioane, inclusiv TVA. Și aici s-a făcut ridicarea topo pe toată lungimea sectorului, urmând și aici să se treacă, în cel mai scurt timp, în funcție de vreme, la decaparea asfaltului vechi.

Pe ambele loturi s-au făcut organizările de șantier și s-a început transportul de materiale de balastieră, s-au făcut demersurile pentru obținerea tuturor documentelor necesare finalizării procedurilor birocratice și s-a stabilit împreună cu dirigintele de șantier graficul de lucrări.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *