Milioane de albine moarte sau amorţite din cauza celor care stropesc ilegal culturile. Apicultorii din Botoşani, în pragul disperării

Fără miere în stupi vara aceasta. Milioane de albine au fost otrăvite de agricultorii care stropesc culturile cu erbicide fără să anunţe. Mai mulţi apicultori din Botoşani se plâng că rămân fără munca de o viaţă. Dispariţia albinelor poate dezechilibra mediul prin lipsa polenizării, scrie Observatornews.ro.

Uitaţi cum se depopulează familiile de albine, în urma erbicidelor folosite de fermierii noştri din zonă.”

Milioane de albine moarte sau amorţite, aşa arată stupinele apicultorilor din comuna Unţeni, judeţul Botoşani. Imaginile ne-au fost trimise pe Fii Observator de Ion Ungureanu, un apicultor ajuns în pragul disperării.

Ion Ungureanu, apicultor: Albinele plecau în câmp, se infestau, vedeam că stâlpii se depopulează şi albinele se târâiau pe jos. Ea venea cu polen infestat. Când ajungea aici nu o mai primea.

Bărbatul este apicultor de 21 de ani, dar spune că niciodată nu a avut pierderi ca acum. Jumătate din producţia de miere este compromisă. Iar în aceeaşi situaţie sunt zeci de apicultori din zonă. Cu toţii dau vina pe agricultorii care stropesc ilegal culturile.

Ion Ungureanu, apicultor: Erbicidam când e buruiana de talie mică și nescăpată în înflorire. Dacă am scăpat-o în înflorire, legea spune că e interzisă stropirea.

Vasile Bercea, apicultor: Nu a anunţat nicio autoritate local că se fac stropiri.

Viceprimarul comunei nu ştie cine e responsabil pentru dezastru.

Gheorghe Listar, viceprimarul comunei Unţeni: S-au luat probe de la stupii respectivi şi se aşteaptă rezultatul trimis la institutul de la Bucureşti.

Agricultorii sunt obligaţi ca atunci când au planificate stropiri cu erbicide să anunţe în scris primăriile, care mai apoi trebuie să notifice apicultorii din zonă.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *